Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Întâlnirea domnului Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, cu delegaţia Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, condusă de domnul Gunther Krichbaum, preşedintele comisiei

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul deputat Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, miercuri, 6 februarie 2019, la Palatul Parlamentului, cu o delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german (Bundestag), condusă de domnul Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei.

La întrevedere au participat doamna senator Gabriela Creţu, doamna deputat Roxana Mânzatu, precum şi domnii deputaţi Ovidiu Ganţ, Andrei Gerea, Ștefan Muşoiu şi Petre Florin Manole.
Au fost abordate teme de interes de pe agenda europeană, în special în contextul deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului UE, precum procesul de extindere a UE în Balcanii de Vest şi aderarea la spaţiul Schengen.
Angel Tîlvăr a subliniat că organizarea Preşedinţiei române a Consiliului UE are valoare funcţională, nu doar simbolică, bucurându-se la nivel naţional de o abordare unitară, pro-europeană.
De asemenea, în cadrul discuţiilor, demnitarii germani şi-au manifestat interesul pentru temele de actualitate de pe agenda Comisiilor pentru afaceri europene ale Parlamentului României, cu precădere din perspectiva subsidiarităţii.
Totodată, în cadrul întrevederii, a fost exprimată dorinţa celor două părţi pentru intensificarea cooperării interparlamentare, în acest context, domnul Angel Tîlvăr subliniind “importanţa dialogului direct, aplicat, care întotdeauna ajută la eliminarea interpretărilor şi clarifică nelămuririle”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:34