|
primit de la domnul deputat Marius Constantin Budăi
(Grupul parlamentar al PSD)
Spre insatisfacţia PNL, judeţul Botoşani are în acest an
cu 50% mai mulţi bani pentru drumuri
Deputatul PSD Botoşani, Marius Budăi, a reacţionat luni la o postare pe o reţea de socializare din partea deputatului PNL Cristian Achiţei, care susţinea că în comparaţie cu anul precedent judeţul Botoşani va pierde în 2019 circa cinci milioane de lei la finanţarea pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale. Budăi susţine însă că, dimpotrivă, judeţul va obţine cu peste 50% mai multe fonduri pentru infrastructura de drumuri, respectiv 20,8 milioane de lei.
„Observ o anumită satisfacţie a celor din PNL ori de câte ori apare o veste proastă despre judeţul nostru, în ideea că vor avea astfel motive să atace guvernarea PSD. Domnul Achiţei s-a uitat pe prima versiune a proiectului de buget şi s-a bucurat foarte mult că fondurile judeţului nostru pentru drumuri scădeau cu 5 milioane de lei. A şi sărit pe Facebook să atace PSD! Dacă ar fi avut puţintică răbdare până se aproba bugetul în Guvern, ar fi văzut că situaţia e cu totul alta. Spre insatisfacţia PNL, nu doar că Botoşaniul nu pierde, dar vom avea cu 50% mai mulţi bani pentru drumuri. Este cel mai mare buget pentru drumuri pe care l-a avut vreodată judeţul nostru”, a declarat Marius Budăi care a subliniat că şi în acest an judeţul Botoşani se află în primele 5 locuri pe ţară privind sumele alocate pentru infrastructura de drumuri locale şi judeţene.
Social-democratul a mai arătat că există deja o practică obişnuită a PNL de a „cobi” toate eforturile PSD pentru a obţine mai mulţi bani alocaţi judeţului, în ideea că astfel câştiga mai multe voturi la viitoarele alegeri. „PSD a făcut apel ca partidele să pună umărul alături de noi la proiectele de interes pentru botoşăneni, dar iată că PNL continuă să stea pe margine şi să cobească, în ideea că, poate, poate, PSD va eşua şi vor obţine un avantaj la viitoarele alegeri. Aşa au făcut la drumul Botoşani – Suceava, care s-a făcut. La drumul Botoşani – Târgu Frumos, PNL a votat împotriva finanţării, dar în final am obţinut-o şi drumul se va face. Tot aşa a făcut acum PNL cu bugetul de drumuri pe 2019. Din fericire nu le-a ieşit nici de data asta. E însă păcat că stau să pândească răul judeţului doar ca să aibă motiv să atace PSD.”
|