Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Deputatul USR Daniel Popescu susţine o serie de amendamente la proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019 în urma consultărilor cu românii din străinătate, dar şi cu reprezentanţi ai unor asociaţii şi cu mai multe autorităţi publice locale din judeţul Suceava

Parlamentarul USR Daniel Popescu, originar din judeţul Suceava şi ales deputat în Circumscripţia nr. 43 - Diaspora, în prezent vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a formulat o serie de amendamente la proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2019, pe baza consultărilor pe care le-a avut cu românii din ţară şi din străinătate, cu reprezentanţii unor asociaţii, dar şi cu mai multe autorităţi publice locale din judeţul Suceava.

Amendamentele formulate vizează mai multe ministere şi se referă la următoarele aspecte:
1. În domeniul gestionat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni: ^
1. Înfiinţarea „Direcţiilor pentru relaţia cu cetăţenii din diaspora” în toate reşedinţele de judeţ din ţară, la sediul consiliilor judeţene
Înfiinţarea „Direcţiilor pentru relaţiile cu cetăţenii din diaspora” (un proiect pilot cu o alocare iniţială de 500.000 lei, fonduri din bugetul naţional) ar avea drept scop asigurarea coeziunii între membrii familiilor rămase acasă cu cei plecaţi în afara graniţelor ţării, asigurarea unui sistem informaţional centralizat aflat la dispoziţia cetăţenilor, a membrilor familiilor aflate în diaspora sau care urmează a părăsi ţara, asigurarea reprezentativităţii acestora, diseminarea proiectelor şi programelor cu caracter cultural, educativ, artistic derulate în scopul promovării realităţilor locale, dar şi menţinerea valorilor naţionale şi conservarea identităţii lingvistice. ^
Aceste direcţii ar avea şi un rol de facilitare a cooperării dintre cetăţenii aflaţi în România şi cei din alte state de reşedinţă, prin asigurarea unui flux informaţional constant, inclusiv cu scopul de a încuraja şi facilita repatrierea cetăţenilor români de peste hotare. Printre altele, se va urmări: popularizarea locurilor de muncă existente în localităţile de origine ale românilor plecaţi, promovarea programelor de finanţare derulate de autorităţi pentru diaspora română, consilierea psihologică pentru membrii familiilor rămaşi acasă, mediatizarea informaţiilor cu privire la modificările legislative cu impact direct asupra vieţii cetăţenilor aflaţi peste hotare, precum şi popularizarea constantă a adreselor asociaţiilor reprezentative pentru românii din diaspora.
2. Suport financiar pentru acţiuni de sprijinire a comunităţilor româneşti istorice în peninsula balcanică
În 2017 şi 2018, deputatul USR a avut întrevederi şi cu mai mulţi reprezentanţi ai asociaţilor din comunităţile istorice româneşti din jurul României. În urma discuţiilor a reieşit necesitatea de a derula o serie de acţiuni care să consolideze sentimentul de apartenenţă la filonul cultural românesc în toate comunităţile noastre istorice în peninsula balcanică. Printre acestea se numără: dinamizarea activităţii asociaţiilor din regiune; susţinerea mass-media în limba română; continuarea finanţărilor şcolilor şi grădiniţelor în limba română; înfiinţarea unui centru de informare al României în Korcea; activităţi de voluntariat ale profesorilor români în diaspora.
Potrivit deputatului USR de diaspora, toate aceste seturi de acţiuni merită cuprinse în proiectul de buget aferent Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, întrucât răspund obiectivelor pe care ministerul le urmăreşte prin activitatea sa în comunităţile istorice româneşti din regiunea balcanică. Suma solicitată de Daniel Popescu este de 300.000 de lei.
2. În domeniul afacerilor externe:
1. Alocarea de fonduri pentru înfiinţarea unui Centru de asistenţă pentru persoanele vulnerabile la trafic şi exploatare prin muncă
Potrivit unui raport din 2016 al Consiliului Europei, în perioada 2011-2015, numărul total al victimelor traficului de persoane provenite din România a fost de 4.622. Majoritatea au fost femei (66%), iar copiii au reprezentat 34,5% din numărul total al victimelor. Principala formă de exploatare a fost cea sexuală (pentru 54% dintre victime), urmată de exploatarea prin muncă (34%) şi cerşetoria forţată (6%). Principalele ţări de destinaţie ale acestora au fost Italia, Spania, Germania, Franţa, Grecia, Polonia şi Marea Britanie.
În acest context, obligaţia României de a lua măsuri urgente şi mai hotărâte ca până acum în materie de prevenire, combatere şi sancţionare a traficului de persoane se impune cu necesitate. Dat fiind că este un fenomen de o gravitate şi amploare îngrijorătoare, cu consecinţe greu de remediat în plan individual şi social, este imperios necesar a se lua măsuri instituţionale cat mai concrete, pentru a pune în aplicare legislaţia europeană şi naţională din acest domeniu. Pentru înfiinţarea Centrului de asistenţă pentru persoanele vulnerabile la trafic şi exploatare prin muncă, deputatul USR a solicitat suma de 250.000 de lei
2. Alocarea de fonduri ambasadelor şi consulatelor României din Marea Britanie, Italia, Spania şi Germania pentru acoperirea cheltuielilor de asistenţă juridică oferită pentru cazuri sociale în care se află cetăţeni români, precum şi pentru activitatea permanentă din aceste misiuni diplomatice
Întrucât prin proiectul de lege privind activitatea consulară Art.61 Plx. 739/2018 se conturează posibilitatea recomandării de avocaţi pentru prestarea de diverse servicii juridice, deputatul Daniel Popescu a solicitat suplimentarea bugetului prin acordarea de sume necesare plăţii contravalorii activităţii de asistenţă juridică pentru cazuri sociale în care cetăţenii români sunt victime ale abuzurilor din partea unor angajatori.
către angajatorii lor, prin munca la negru sau prin nerespectarea clauzelor din contractul de muncă se află în creştere. În multe situaţii, persoanele afectate nu dispun de venituri suficiente pentru a plăti o consultanţă juridică, fiind nevoie aşadar de acoperirea cel puţin a primelor consultări între avocaţi şi cetăţenii români aflaţi în situaţii de abuz. Deputatul USR a solicitat pentru acest amendament suma 50.000 de lei, propunând totodată şi suplimentarea cu 250.000 de lei a fondurilor pentru continuarea activităţii consulatelor itinerante, ca urmare a eliminării taxelor consulare. ^
3. Referitor la sectorul turismului: Alocarea de fonduri pentru finalizarea celui de-al doilea tronson al pârtiei Rarău, judeţul Suceava
Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău are o lungime de 2.850 m şi in acest moment este dotată, printre altele, cu o instalaţie de telegondolă cu 33 de cabine şi 9 tunuri de zăpadă. Construcţia a început în urmă cu 10 ani şi s-au investit mai bine de 15 milioane de euro. Pârtia întreagă are 4.490 de metri lungime, dar tronsonul 2 nu se poate executa până când nu va fi scos din fondul forestier. Valoarea investiţiei pentru tronsonul I a fost stabilită la suma de 71 milioane de lei, iar pentru tronsonul II la aproximativ 36.5 milioane de lei. În perioada 2009-2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a alocat suma de 44,4 milioane de lei, iar lucrările de la primul tronson al pârtiei de schi au fost realizate în proporţie de 80%. După anul 2012 însă, Guvernul a refuzat să mai aloce fonduri pentru pârtia din Rarău, lucrările fiind abandonate pentru mai mult de patru ani şi reluate abia în 2017, cu ajutorul Autorităţii Naţionale pentru Turism. Primul tronson al pârtiei a fost dat în folosinţă în luna ianuarie 2019, rămânând însă de finalizat al doilea tronson. Drept urmare, deputatul USR Daniel Popescu solicită alocarea de fonduri în valoare 100 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la tronsonul II al pârtiei.
4. În domeniul finanţelor publice: Preluarea de către statul român a celor peste 17 milioane de euro rămase de plată în vederea stingerii datoriilor private ale Consiliului Judeţean Suceava, acumulate în cadrul programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene”
Deputatul USR susţine cauza a 60 de localităţi din judeţul Suceava care riscă să ajungă în blocaj financiar şi administrativ în următorii ani deoarece au de achitat rate şi dobânzi aferente sumei de 17 milioane de euro, pe care au contractat-o în scopul derulării proiectului „Utilităţi şi mediu la standarde europene” care s-a dovedit a fi păgubos şi nelegal. Aceste localităţi au contractat în anul 2004 un împrumut extern în valoare de valoare de 27 de milioane de euro, garantat de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Obiectivul a fost construirea a peste 230 km de conducte pentru transportul de gaze naturale de înaltă presiune. Proiectul s-a dovedit a fi în afara legii, deoarece conductele de transport de gaze naturale de înaltă presiune reprezentau monopol de stat. Altfel spus, construcţia şi exploatarea lor era în sarcina exclusivă a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaş, în calitate de reprezentant exclusiv al statului.
Cele 60 de localităţi se află aşadar în situaţia de a plăti sume exorbitante pentru acoperirea unor investiţii care se află acum în proprietatea statului român, iar pentru aceste sume ele riscă să ajungă în blocaj financiar şi administrativ. Având în vedere situaţia de faţă, este absolut limpede că obligaţia morală şi financiară a statului român este să prevină blocajul şi să preia plata celor peste 17 milioane de euro rămase de plată.
5. Cu privire la sectorul afacerilor interne: Alocarea de fonduri pentru reabilitarea punctului de trecere a frontierei Siret
Luând în considerare mai multe aspecte ce ţin de condiţiile de trafic la punctul de trecere a frontierei Siret (pe unde au tranzitat în anul 2018 mai mult de 2.300.000 de persoane) şi având în vedere activitatea şi rezultatele structurilor poliţiei de frontieră de pe raza judeţului Suceava (care au instrumentat peste 350 de dosare penale şi au confiscat bunuri în valoare de peste 13.000.000 de lei), deputatul USR Daniel Popescu a solicitat alocarea de fonduri (250 mii lei sau în baza necesităţilor deja calculate) pentru lucrări de reabilitare a punctului de trecere a frontierei Siret.
6. În domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale: Alocarea de fonduri pentru sprijinirea apicultorilor
În urma unor întâlniri de lucru cu reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Albine în teritoriu şi la Bucureşti, în cadrul căreia s-au discutat principalele provocări cu care se confruntă apicultorii români, deputatul Daniel Popescu a solicitat suplimentarea Programului Naţional Apicol (PNA) cu suma de 500.000 de lei, ce vizează: protejarea rasei autohtone (Apis mellifera carpatica); combaterea contaminării cerii; stoparea comercializării mierii neconforme, falsificate sau fără origine corect declarată; posibilitatea sprijinului financiar pentru polenizare (după modelul practicat în alte ţări).
7. Referitor la domeniul dezvoltării regionale şi administraţiei publice: Suport financiar pentru continuarea implementării programelor locale privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe
Deputatul USR susţine alocarea a 500.000 de lei pentru continuarea şi în 2019 a implementării programelor locale privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe, având în vedere necesitatea de a susţine în continuare îmbunătăţirea confortului termic al locuinţelor pe timp de iarnă şi reducerea costurilor extrem de ridicate pentru încălzirea acestora. Luând în considerare că cele mai afectate de aceste probleme sunt familiile cu venituri reduse, care nu îşi pot permite reabilitarea termică a locuinţelor exclusiv din fonduri proprii, un astfel de demers se impune a fi continuat şi în 2019, consideră deputatul Daniel Popescu.
8. Cu referire la sectorul transporturilor: Bani pentru reabilitarea mai multor drumuri inter-judeţene din Suceava Deputatul USR a cerut alocarea de fonduri (500 mii lei sau a unei sume bazate pe necesităţile deja calculate) pentru reabilitarea şi fiabilizarea căilor rutiere naţionale şi judeţene intra şi interregionale către judeţele care se învecinează cu Suceava, în special: Ilva Mică (BN) – Lunca Ilvei – Podul Coşnei (SV). Drumul în cauză este în mare parte impracticabil, cu toate că a fost folosit timp de 68 de ani, iar reabilitarea DJ 172 D, Coşna – Ilva Mică ar reduce distanţa dintre Moldova şi Ardeal.
9. Referitor la domeniul apelor şi pădurilor: Suport financiar pentru regularizarea malurilor pe râurile cu risc de inundaţii din bazinul hidrografic Siret Având în vedere că multe râuri din bazinul hidrografic Siret sunt expuse riscului de inundaţii şi ţinând seama de faptul că strategia naţională privind managementul riscului la inundaţii cuprinde astfel de măsuri inclusiv pentru această zonă, deputatul Daniel Popescu a cerut în mod direct alocarea de fonduri (500 mii lei sau în baza necesităţilor deja calculate) pentru regularizarea malurilor pe râurile cu risc de inundaţii din bazinul hidrografic Siret.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:11