Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PSD)
Internetul, duşmanul ascuns al copiilor noştri!

Ultimele cercetări de specialitate reprezintă tot atâtea semnale de alarmă referitoare la pericolele venite din mediul virtual, mai ales asupra copiilor. Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, marcată recent şi în ţara noastră, s-a relevat că un procent important al victimelor mediului online sunt copiii, care acum au din ce în ce mai mult acces la internet în şcoli sau acasă, prin intermediul telefoanelor mobile, inclusiv în mediul rural.

Astfel, tot mai mulţi minori pot fi cu uşurinţă victime ale fenomenului traficului de persoane, încă de la vârste fragede, iar mediul virtual a devenit locul propice în care ei sunt racolaţi.
Copiii noştri sunt în pericol din cauza reţelei de socializare Facebook! Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Organizaţiei „Salvaţi Copiii” din România. Potrivit unui studiu realizat de ONG-ul amintit, a scăzut exponenţial media de vârstă a elevilor care au acces la reţele de socializare şi a crescut numărul celor care intră în contact cu persoane necunoscute, potenţiali agresori. Un raport al organizaţiei Salvaţi Copiii din România arată că peste 60% dintre copii adaugă persoane necunoscute pe Facebook, iar 45% dintre copiii din România se întâlnesc cu persoane pe care le-au cunoscut online.
Acelaşi studiu sociologic a mai indicat o creştere a numărului copiilor care accesează Internetul, de pe dispozitive tot mai diverse, fapt ce a dus la sporirea în ultimii ani a comportamentelor periculoase în mediul online. Aproximativ 90% dintre copii afirmă că folosesc cel puţin o reţea socială, majoritatea dintre aceştia, 87%, fiind utilizatori Facebook. Spre comparaţie, în anul 2010 doar 47% dintre copiii din România declarau că au un cont pe o reţea de socializare. Mai mult decât atât, un aspect foarte grav este faptul că 43% dintre copii recunosc că au văzut imagini pornografice, iar 60% dintre copii recunosc că au primit mesaje pornografice pe aceste reţele de socializare.
În faţa acestor realităţi, este indicat ca autorităţile abilitate ale statului să adopte strategii viabile de protejare a copiilor noştri de pericolele venite din spatele ecranelor. Sunt convinsă că problematica este în atenţia reprezentanţilor instituţiilor competente, iar soluţiile vor fi în beneficiul tuturor.
Nu în ultimul rând, un rol extrem de important în soluţionarea acestei probleme o au părinţii şi cadrele didactice. Consider că educaţia primită acasă, dublată de cea din timpul orelor, poate insufla acel grad de conştientizare absolut necesar copiilor noştri, pentru ca ei să evite pericolele la care se expun prin folosirea excesivă a internetului, de cele mai multe ori involuntar, şi, implicit, să nu devină victime sigure ale celor implicaţi în fenomenul nemilos al traficului de persoane.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:05