Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la şeful delegaţiei române la JPSG Europol, doamna deputat Oana Consuela Florea (Grup PSD)
A patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol, Bucureşti, 25 februarie 2019

La 25 februarie 2019, în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului UE, a avut loc, la Bucureşti, a patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat (JPSG) al Europol.

Reuniunea, la care au participat 68 de parlamentari, reprezentând 37 de parlamente sau Camere ale parlamentelor naţionale din 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi 7 membri ai Parlamentului European, a prilejuit o dezbatere amplă privind acţiunile desfăşurate recent de Europol.
Reuniunea a fost coprezidată de doamna deputat Oana-Consuela Florea, şeful delegaţiei române la JPSG Europol, şi de domnul Claude Moraes, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), din cadrul Parlamentului European, şeful delegaţiei Parlamentului European la JPSG Europol.
Doamna Catherine de Bolle (director executiv) şi domnul Victor Wili Apreutesei (preşedintele Consiliului de administraţie) au prezentat rapoarte de activitate proprii, iar domnul Wil van Gemert (director executiv adjunct, responsabil pentru operaţiuni) a prezentat în detaliu direcţiile de acţiune ale Europol în privinţa informaţiilor operative în legătură cu bazele de date ale călătorilor, respectiv combaterea criminalităţii informatice. S-au adresat delegaţilor şi reprezentanţi ai autorităţilor europene cu rol în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal: domnii Giovanni Buttarelli (şeful Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, prin videoconferinţă), François Pellegrini (preşedintele Consiliului de cooperare) şi Wojciech Wiewiórowski (adjunct al Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor). Domnul Julian King (membru al Comisiei Europene pentru Uniunea Securităţii) a expus apoi acţiuni întreprinse recent de instituţiile Uniunii Europene în vederea contracarării ameninţărilor la adresa securităţii europene.
În dorinţa de a organiza dezbateri cu reprezentanţii Europol, subsecvent fiecărei expuneri, delegaţii la JPSG Europol au avut posibilitatea să adreseze întrebări, care au reflectat o gamă amplă de preocupări.
În discursul său introductiv, doamna deputat Oana-Consuela Florea, şeful delegaţiei române la JPSG Europol, a subliniat importanţa unor abordări comune a statelor membre şi Uniunii Europene pentru gestionarea ameninţărilor de securitate, care afectează vieţile cetăţenilor europeni, în sensul oferirii unor soluţii eficiente în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii.
Un punct important pe ordinea de zi a reuniunii a fost clarificarea procedurii de desemnare a reprezentantului grupului la reuniunile Consiliului de administraţie al Europol. Întrucât mandatul acestui reprezentant, domnul Tsvetan Tsvetanov, urma să expire la reuniunea de la Bucureşti, şi dată fiind imposibilitatea ajungerii la un consens asupra desemnării următorului reprezentant, participanţii au hotărât amânarea deciziei pentru reuniunea următoare, ce va avea loc în luna septembrie, la Bruxelles, la sediul Parlamentului European. Până la acea dată, JPSG urmează a fi reprezentat la reuniunile Consiliului de administraţie al Europol de copreşedinţii JPSG, şeful delegaţiei române şi cel al delegaţiei Parlamentului European.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:33