Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Tamara Ciofu (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Tamara Ciofu a iniţiat Propunerea legislativă de extindere a certificatului de încadrare în grad de handicap a copiilor cu autism până la vârsta de 18 ani

Deputatul social-democrat botoşănean, Tamara Ciofu, a transmis Ministerului Sănătăţii Propunerea legislativă de extindere a certificatului de încadrare în grad de handicap a copiilor cu autism până la vârsta de 18 ani, astfel încât aceştia să nu mai fie evaluaţi periodic între 6 luni şi 2 ani cum este în prezent.

„Am avut consultări cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi le-am expus problemele cu care se confruntă în prezent părinţii copiilor cu tulburări din spectrul autismului, care trebuie să se deplaseze periodic la evaluări. Astfel, s-a luat în considerare modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În acest sens, am considerat că se impune introducerea unei excepţii pentru extinderea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copiii cu autism până la împlinirea vârstei de 18 ani”, a declarat Tamara Ciofu.
Deputatul PSD, în calitatea sa profesională de medic primar cu o experienţă de peste 30 ani ca specialist pediatru, a apreciat că pentru aceşti copii care suferă de afecţiuni degenerative, cum este autismul, este nevoie de extinderea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap până la vârsta la care devin adulţi.
„Având în vedere că în Legea nr. 448/2006 privind drepturile de asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi se stabileşte că termenul de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copiii cu anumite dizabilităţi este de minimum 6 luni şi maximum 2 ani, pentru minorii care suferă de tulburări din spectrul autismului trebuie să avem în vedere majorarea acestui termen până la împlinirea vârstei de 18 ani, întrucât recuperarea completă a acestora nu va fi realizată niciodată. Ca medic pediatru, nu pot să nu atrag atenţia asupra importanţei pe care comunitatea o are în viaţa unei persoane cu autism şi să vă confirm faptul că această afecţiune este una ireversibilă în cele mai multe cazuri. Cred cu tărie că efectele autismului şi ale tulburărilor de dezvoltare care împiedică socializarea pot fi diminuate acolo unde se poate, atât timp cât există toleranţă, deschidere şi apropiere”, a subliniat parlamentarul PSD Botoşani.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:12