Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
Mărţişorul, cel care face parte din suita celor mai vechi tradiţii ale românilor

Puţine sunt acele obiceiuri ce vin din calendarul popular care s-au păstrat, cu foarte mici modificări, până în zilele noastre, aducând cu sine, o simbolistică cu o încărcătură aparte. Printre aceste tradiţii puternice, nealterate, se numără şi mărţişorul, un simbol ce marchează şi acum, ca şi în vechime, trecerea de la iarnă la primăvară.

Chiar dacă în ultimii ani a căpătat un accentuat caracter comercial, Mărţişorul rămâne una dintre sărbătorile populare româneşti autentice.
1 Martie marchează şi ziua babei Dochia, personaj foarte bine cunoscut în mitologia românească. La fel de cunoscută în toate zonele ţării este şi credinţa populară că în intervalul cuprins între 1 şi 9 martie baba Dochia, reprezentând iarna ce nu se dă dusă, îşi scutură cojoacele, simbolizând zilele cu ninsori întârziate. După data de 9 martie, oamenii satelor de odinioară considerau că primăvara s-a instalat şi că se pot gândi la semănături.
Nu întâmplător, ziua întâi a lui martie, lună căreia, de altfel, românii îi şi spun Mărţişor, marca şi începutul anului agrar. Şi atunci, ca şi acum, oamenii satelor începeau aratul şi semănatul, îşi curăţau livezile, grădinile şi curţile şi începeau să "umble" la stupi. Tot acum intra, simbolic, şi primul plug în brazdă, pentru ca anul să fie bun şi holdele bogate.
O primavara frumoasa!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:37