|
primită de la domnul deputat Remus-Adrian Borza (deputat neafiliat)
Ne furăm singuri căciula
La finalul dezbaterii parlamentare pe moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Teodorovici a anunţat că OUG 114 va fi modificată şi pusă în acord cu partenerii de dialog din industriile vizate de actul normativ.
Am anticipat, încă din Decembrie, un astfel de compromis. Și de data aceasta, statul a cedat la presiunea cancelarilor străine şi a multinaţionalelor. Pe fond, această ordonanţă era corectă, întrucât sancţioneaza un comportament neloial al multor agenţi economici în relaţia cu statul. Nu avem şcoli moderne, nu avem spitale noi, nu avem autostrăzi şi pentru că nu ne plătim impozitele sau recurgem la tot felul de inginerii financiare pentru a plăti un impozit cât mai mic. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că din impozitele noastre se finanţează marile sisteme publice, fie că vorbim de administraţie, sănătate, învăţământ sau infrastructură. Ne furăm singuri căciula, fentând Fiscul. Lipsa de conformare fiscală aduce România în situaţia de a avea cel mai mic grad de colectare a veniturilor bugetare în PIB din Europa şi la o evaziune fiscală de peste 16 miliarde euro anual. Asta înseamnă echivalentul a 1.600 km de autostrada, 50 de spitale judeţene noi cu câte 2.000 de paturi fiecare şi peste 1.500 de şcoli noi.
Statul, portiţe pentru evaziune fiscală
În 2011, PIB-ul României era 557 miliarde lei, anul trecut 949 miliarde lei. Anul acesta, vorbim de un PIB estimat de 1.022 miliarde lei. PIB-ul României, în ultimii şapte ani, aproape s-a dublat, pe când impozitul pe profit, plătit de peste 600.000 de firme, a cunoscut o scădere de la an la an. Paradoxal, nu? La o cifră de afaceri de peste 1.400 miliarde lei, statul a colectat, anul trecut, sub 15 miliarde lei. Asta înseamnă mai puţin de 2% din PIB. Atât firmele cu capital străin, cât şi firmele cu capital românesc recurg prea mult şi prea des la „optimizări fiscale”, cu consecinţa erodării bazei impozabile şi implicit a impozitului pe profit datorat statului. Soldul profitului net, plătit de firmele străine, care deţin 51% din cifra de afaceri a României, în perioada 2008-2014, a fost de doar 2,5 miliarde lei. Adică mai puţin de 400 milioane lei anual. Firmele cu capital românesc, care deţin poziţii periferice în economia românească, au raportat, în aceeaşi perioadă, un sold al profitului net de 25 de ori mai mare. În 2015, firmele cu capital străin au raportat un profit net de 9 miliarde lei, în timp ce firmele româneşti au raportat de trei ori mai mult. În 2016, 2017 şi 2018, impozitul pe profit raportat de firme a fost în jur de 15 miliarde lei anual, reprezentând mai puţin de jumătate din impozitul pe venit (salarii) colectat de stat. Până când Guvernul Tudose nu s-a apucat să le numere ouăle, majoritatea băncilor din România înregistrau pierderi an de an, deşi dobânzile practicate în ţara noastră sunt în medie de patru, cinci ori mai mari decât în UE, fără ca riscul de ţară al României să fie mai mare decât al oricărei alte ţări din Uniune. Firmele din industria bancară, industria energetică, industria jocurilor de noroc sau industria telecomunicaţiilor îşi diminuau profitul în România prin preţuri de transfer, împrumuturi cu supra-dobândă de la firmele mamă sau vânzarea NPL-urilor (credite neperformante) cu haircut de până la 90%, câtă vreme acest discount era deductibil fiscal. Vorbim în fond de prostia statului, care a lăsat prea multe portiţe pentru evaziune şi optimizări fiscale.
Nivelul taxelor impus de OUG 114, prohibitiv
^Dacă, aşa cum spuneam, pe fond era nevoie de o acţiune în forţă a Guvernului pentru a disciplina fiscal marii agenţi economici, nivelul taxelor impus de OUG 114 este prohibitiv. 0,3% impozit pe activele băncilor, plătibil trimestrial, înseamnă peste 1 miliarde euro anual. Adică jumătate din profitul raportat de bănci anul trecut. Pe de altă parte, nimic nu împiedică băncile să vină cu un nivel al ROBOR-ului sub 2%, situaţie în care impozitul penalizator ar fi 0. Un impozit de 2% pe cifra de afaceri a firmelor din sectorul energetic este enorm. În 2015-2016, a funcţionat o taxă similară, aplicată firmelor din industria energetică, dar care era de 1% şi se aplica pe construcţiile speciale şi nu pe cifra de afaceri. Un nivel excesiv al impozitului suplimentar va pune societăţile din acest sector în imposibilitatea de a-şi finanţa investiţiile în capacităţi noi de producţie, de transport sau de distribuţie de energie. Cea mai mare prostie din cuprinsul ordonanţei o reprezintă plafonarea preţului la gaze şi la electricitate. Este o măsură etatistă, care va afecta serios Romgaz, OMV Petrom, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Într-o economie de piaţă, statul nu trebuie să impună arbitrar preţuri. Este inacceptabil să faci protecţie socială pe spinarea unor companii. După cum anormal e să subvenţionezi preţul utilităţilor energetice pentru toţi cetăţenii. În ultimii cinci ani, ca efect al liberalizării, creşterea preţurilor la energie şi ulterior la gaze a însemnat echivalentul a câtorva pachete de ţigări pe an. Prea mult populism dăunează grav economiei. Înţeleg ca statul să subvenţioneze preţul la energie şi la gaze doar pentru consumatorii vulnerabili, nu pentru toţi cei 9 milioane de consumatori casnici de energie electrică şi 3 milioane de consumatori casnici de gaze. Stabilirea unor tarife echivalentul a 2% - 4% din cifra de afaceri pentru obţinerea de către operatorii telekom a licenţelor pentru servicii 5G sau prelungirea licenţelor pentru servicii de 3G sau 4G este mult prea oneroasă, putând genera retragerea de pe piaţă a principalilor operatori de telecomunicaţii. Obligarea administratorilor fondurilor de pensii administrate privat să-şi întregească, în cursul acestui an, capitalul social cu încă 800 milioane euro, până la 10% din valoarea activelor administrate, este din nou o sarcină împovărătoare, care nu poate fi îndeplinită de cei şapte administratori de fonduri ale Pilonului II de pensii.
Guvernul, când va modifica OUG 114/2018 va trebui să menţină aceste mecanisme de taxare suplimentară a societăţilor din sectorul energetic, bancar, telekom, jocuri de noroc, dar să modifice cuantumul acestui impozit suplimentar şi să-l facă echitabil şi sustenabil pentru industriile respective. Altminteri vor falimenta şi companiile vizate de actul normativ dar şi statul.
|