|
primit de la domnul deputat Daniel Olteanu (Grupul parlamentar al ALDE)
Deputatul Daniel Olteanu (ALDE) îi propune ministrului Transporturilor criterii de evaluare a companiilor care execută proiecte de infrastructură
Încadrarea în valoarea care a fost licitată, gradul de respectare a termenelor de execuţie, numărul şi gravitatea incidentelor în ceea ce priveşte normele de protecţie a muncii. Acestea sunt cele trei criterii care trebuie să fie incluse, în mod obligatoriu, în grila de evaluare a companiilor care execută proiecte de infrastructură, susţine deputatul Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputaţilor.
Propunerile lui Daniel Olteanu vin în contextul în care ministrul Transporturilor, Alexandru – Răzvan Cuc, a subliniat necesitatea unor măsuri care să determine creşterea seriozităţii companiilor care execută proiectele de infrastructură, precum şi creşterea gradului de respectare a angajamentelor de către acestea.
Datele colectate pe baza celor trei criterii, pe care deputatul ALDE i le-a solicitat şefului de la Transporturi prin intermediul unei interpelări, pot oferi, afirmă Daniel Olteanu,”o imagine corectă a modului în care companiile din domeniu înţeleg să facă performanţă şi să-şi respecte obligaţiile asumate la semnarea contractelor”. Mai precis, este vorba despre informaţii din care să rezulte dacă executanţii s-au încadrat în bugetul estimat, dacă au tratat cu seriozitate termenele de execuţie asumate şi dacă au fost preocupaţi de condiţiile de muncă, de viaţa şi securitatea celor care lucrează pe şantierele proiectelor de infrastructură.
Deputatul ALDE i-a cerut ministrului Cuc, în cadrul unei declaraţii susţinute în plenul Parlamentului, ca propunerile sale să fie incluse în grila de evaluare a Ministerului Transporturilor, instituţie care trebuie să aibă „o oglindă fidelă a realităţii” din teren şi a nivelului de competenţă şi exigenţă a companiilor din sectorul de infrastructură.
”Mai multe luări de poziţie de la nivelul Ministerului Transporturilor au transmis, în ultimii ani, nevoia unei evaluări a companiilor de construcţii care execută marile proiecte de infrastructură. Aceste semnale nu s-au concretizat însă în adoptarea unor documente, ci au rămas la nivel de intenţie.
Cred că trebuie să trecem de la vorbe la fapte şi în acest domeniu şi propun ca Ministerul Transporturilor să transmită, la recepţia fiecărui proiect, la terminarea lucrărilor, trei tipuri de date, pentru evaluarea firmelor executante:
1. Încadrarea în buget, chiar economiile făcute faţă de bugetul iniţial
2. Încadrarea în termenele de execuţie
3. Numărul şi gravitatea incidentelor în ceea ce priveşte respectarea securităţii muncii
Cu privire la primul tip de date, ne-am obişnuit doar cu depăşiri ale bugetelor, ori asta e inadmisibil. Undeva sunt probleme: ori în evaluarea pe care o face beneficiarul, respectiv companiile din subordinea Ministerului Transporturilor, ori în capacitatea de mobilizare a antreprenorului sau în estimarea corectă a factorilor externi, probleme legate de exproprieri şi aşa mai departe. Din acest punct de vedere, aştept primele comunicări din partea Ministerului Transporturilor din care să reiasă că executanţii s-au încadrat în buget, eventual dacă au făcut şi economii”, a declarat Daniel Olteanu. Deputatul ALDE a detaliat şi celelalte două criterii în baza cărora ministerul Transporturilor ar putea realiza o evaluare corectă a companiilor care execută proiecte de infrastructură.
Fără depăşiri ale bugetelor, întȃrzieri în execuţie şi accidente de muncă pe şantierele marilor proiecte de infrastructură!
”Al doilea criteriu, încadrarea în termenele de execuţie, ar trebui să fie mai simplu de respectat de către un constructor serios, mânat de bune-intenţii. Este de notorietate exemplul oferit de o companie românească, un adevărat reper pozitiv în prezent, care nu doar că a respectat termenele de execuţie, dar le-a şi devansat, şi asta nu o singură dată în ultimii ani. Dacă românii au demonstrat că pot să respecte termenele de finalizare, chiar să le devanseze, atunci trebuie să avem măcar pretenţii similare de la companii din străinătate, cu forţă financiară mult superioară.
Nu în ultimul rând, trebuie să fim preocupaţi în permanenţă de condiţiile de muncă, de viaţa şi securitatea celor care lucrează pe şantierele marilor proiecte de infrastructură. Acesta este sensul celui de-al treilea criteriu de analiză a companiilor din domeniu. Sacrificiile trebuie să fie exclusiv financiare şi materiale, nu umane. Din acest punct de vedere, companiile care respectă normele de protecţie a muncii şi manifestă atenţie şi responsabilitate faţă de angajaţi trebuie evidenţiate, oferite ca exemplu pozitiv.
Acestea sunt cele trei tipuri de informaţii pe care nu doar eu, ca parlamentar, ci toţi romȃnii, beneficiari ai lucrărilor, vor şi trebuie să le cunoască de la Ministerul Transporturilor cu privire la companiile care execută proiectele de infrastructură: încadrarea în bugete, încadrarea în termenele de execuţie, numărul şi gravitatea incidentelor în ceea ce priveşte normele de protecţie a muncii.”, a spus Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputaţilor.
|