|
primită de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Mondială a Sindromului Down
În fiecare an, data de 21 martie este dedicată unor persoane speciale. Unor persoane unice, dar care se luptă în fiecare zi să nu fie priviţi într-un mod diferit. Vorbim de cei care suferă de sindromul Down. Astfel, 21 martie a fost desemnată Ziua Mondială a Sindromului Down.
Sindromul Down este o stare genetică, ce se manifestă prin întârziere mentală şi fizică. Este o condiţie care afectează capacitatea de dezvoltare. Astfel, copiii cu acest sindrom se vor dezvolta mai lent, în comparaţie cu ceilalţi. Potrivit ONU, incidenţa sindromului este între 1 din 1.000 până la 1 din 1.100 de nou-născuţi la nivel mondial. Cât despre denumirea ''Down'', aceasta provine de la numele medicului englez John Langdon Haydon Down, primul care a descris sindromul în 1866, cu aproximativ 100 de ani înainte ca acest cromozom suplimentar să fie descoperit.
În legătură cu desemnarea zilei mondiale a sindromului, în anul 2006, Organizaţia Internaţională a Persoanelor cu Sindromul Down a fost prima care a decis marcarea oficială a zilei. Mai apoi, în 2011, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat 21 martie drept Ziua mondială a sindromului Down.
În ţara noastră, Ziua mondială a sindromului Down a fost marcată pentru prima dată în 2012. Atunci au avut loc evenimente dedicate persoanelor diagnosticate cu sindromul Down în 18 oraşe. Iar din 2012, România marchează în fiecare an această zi, prin organizarea unor evenimente în care sunt implicaţi aceşti oameni şi care au rolul de a-i face pe ceilalţi să conştientizeze cât de important e ca persoanele cu sindromul Down să fie acceptate şi nu discriminate.
În România sunt în jur de cinci mii de persoane care au sindromul Down. Mulţi dintre ei au avut parte de experienţe neplăcute, de atitudini negative, de excluderi, de conflicte. De aceea, ziua de 21 martie vine să ne amintească de fapul că trebuie să fim înţelegători şi să-i acceptăm. Să le oferim acestor oameni respect şi prietenie. Să-i ajutăm să nu se simtă diferiţi, să nu fie marginalizaţi, să poată lucra şi avea o viaţă normală. Să participe activ la dezvoltarea comunităţii.
Fiecare dintre noi avem datoria morală de a-i ajuta, atât cât putem, pe cei care suferă de acest simptom. De a-i ajuta fie cu o vorbă bună, fie cu un sprjin material, fie cu legi prin care să le facem viaţa mai uşoară.
Cei cu sindromul Down nu sunt mai prejos, acesta e un lucru clar. Ba chiar au dovedit, de-a lungul timpului, că se pot detaşa de maladie, că pot deveni inteligenţi şi buni, că pot face performanţă şi chiar deveni campioni în diverse domenii.
|