Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Bacău, Elena Hărătău, susţine respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi

Deputatul PSD Bacău, Elena Hărătău, susţine respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, iar pentru a afla poziţia Guvernului referitoare la noutăţile din acest domeniu s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius-Constantin Budăi.

„Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a lansat recent o campanie de strângere de semnături pentru schimbarea legislaţiei referitoare la drepturile copiilor cu dizabilităţi. ONG-urile implicate în acest demers susţin că Guvernul are datoria de a schimba cadrul legal privind drepturile copiilor cu dizabilităţi în România, în vederea eliminării discriminării şi abuzurilor la care sunt supuşi aceştia”, a subliniat parlamentarul băcăuan, în documentul oficial înaintat conducerii MMJS.
În finalul interpelării, Elena Hărătău i-a cerut ministrului Budăi să răspundă la următoarele aspecte: „1. Care este numărul actual al copiilor cu dizabilităţi din România şi câţi dintre ei sunt în judeţul Bacău?; 2. Câţi dintre aceştia deţin oficial certificate de handicap?; 3. Câte familii de români estimaţi că nu şi-au înregistrat copiii cu dizabilităţi, din cauza unor motive precum lipsa de informaţii, prejudecăţi sau birocraţie?”.
„Din nefericire, încă există familii care nu şi-au înregistrat copiii cu astfel de afecţiuni, din diverse motive, majoritatea din cauza lipsei de informare sau a constrângerilor de ordin social şi financiar. Aceşti copii trebuie să intre în legalitate şi să beneficieze de serviciile oferite de stat pentru ei. Sunt convinsă că ministrul Muncii va aduce lămuririle necesare, pentru ca părinţii copiilor cu dizabilităţi să ştie ce au de făcut”, a concluzionat deputatul social democrat.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:35