|
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Coaliţia PSD-ALDE pune România în conflict cu Europa!
PSD şi ALDE înregistrează o premieră tristă după aderarea noastră la Uniunea Europeană: vor conduce o campanie electorală bazată pe demonizarea Bruxelles-ului şi a regulilor UE, printr-un discurs eurosceptic şi profund antieuropean.
Cum s-a ajuns aici, într-o ţară în care cetăţenii au fost constant entuziaşti în legătură cu apartenenţa României la UE? Spre deosebire de liderii Poloniei sau ai Ungariei, care şi-au construit ani de zile o întreagă ideologie în jurul naţionalismului economic, cei din România fug de răspundere în faţa unor probleme de ordin penal. Pe şefii PSD-ALDE nu convingerile de ordin economic sau ideologic îi mână în luptă pentru a ne scoate din Europa, ci interesele lor pur personale, mai cu seamă situaţiile lor juridice. Pentru a se salva, au nevoie de un stat slab, aservit partidelor lor. Or, o asemenea situaţie nu poate fi imaginată într-un stat membru al Uniunii Europene.
Asumarea unui discurs politic toxic, menit să-i întoarcă pe votanţii PSD şi ALDE cu faţa de la Europa, va avea consecinţe imposibil de calculat astăzi şi este sinonimă cu sinuciderea politică a României în faţa întregului continent, spre satisfacţia blocului sovietic. PSD-ALDE au dus ţara pe contrasens cu Uniunea Europeană şi ameninţă să ne scoată din Europa. Dacă opoziţia democratică şi societatea civilă nu vor lupta împotriva corupţiei şi a acestei atitudini despotice, un asemenea scenariu poate deveni realitate!
Pe 26 mai avem forţa să îndreptăm situaţia dificilă în care actualii guvernanţi ne-au pus pe toţi cei care, în majoritate, suntem pro-europeni! Participarea noastră în număr suficient de mare la alegerile europarlamentare şi la Referendumul anunţat de preşedintele Iohannis va fi cea mai puternică armă democratică împotriva coaliţiei PSD-ALDE. Avem şansa de a ne apăra ţara şi democraţia cu votul liber exprimat. PNL poate să readucă Europa în inimile tuturor românilor şi să lupte, împreună cu preşedintele ţării, pentru garantarea statului de drept!
|