Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Asigurarea unei vieţi normale copiilor instituţionalizaţi, o preocupare primordială a statului

Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD continuă să adopte politici publice în scopul dezinstituţionalizării copiilor din România, pentru ca ei să poată avea o viaţă armonioasă şi un viitor decent, apropiat celor care au avut parte de îngrijirea familiilor.

În acest sens, zilele trecute a fost lansat Proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, pe axa prioritară 4: „Incluziune socială şi combaterea sărăciei”. Beneficiarii proiectului sunt asistenţii maternali şi copiii din instituţiile de ocrotire a statului, scopul fiind acela de a reduce cât mai mult numărul copiilor şi tinerilor aflaţi în regim instituţionalizat.
Obiectivul acestei strategii este să promoveze noi instrumente şi proceduri în domeniul asistenţei sociale, destinate activităţii asistenţilor maternali, servicii alternative la îngrijirea copiilor în instituţii, precum şi asigurarea tranziţiei copiilor şi tinerilor de la îngrijirea în instituţii la îngrijirea în comunitate.
Pe de o parte, vor fi sprijinite programe de formare profesională destinate asistenţilor şi personalului specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei speciale. Astfel, asistenţii maternali vor beneficia de cursuri de calificare şi specializare pentru îngrijirea şi creşterea copiilor separaţi de familiile naturale, ocrotirea sănătăţii acestora şi soluţionarea cazurilor de abuz şi neglijenţă.
Pe de altă parte, dezvoltarea şi perfecţionarea reţelei maternale va avea ca efect asigurarea unui cadru familial de îngrijire pentru cei 22.000 de copii care se află în centrele de plasament din România, având în vedere anvergura naţională a proiectului. Astfel, în anul 2023 reţeaua de asistenţă maternală se va majora cu 4.000 de persoane, iar 15.000 de asistenţi maternali vor fi pregătiţi în stagii de formare profesională continuă.
Programul continuă măsurile luate în ultimii doi ani de către Executiv în scopul trecerii treptate a copiilor din instituţiile de stat în sistemul de ocrotire familială. Aceşti copii nu au nicio vină pentru situaţia în care se află, iar eforturile statului trebuie să fie considerabile în vederea creării condiţiilor optime pentru ca, la maturitate, să nu existe discrepanţe semnificative între ei şi cei care s-au bucurat de căldura şi afecţiunea propriilor familii.
În concluzie, consider că Programul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” îşi va atinge obiectivele fixate, în aşa fel încât copiii instituţionalizaţi să poată fi integraţi în condiţii cât mai puţin traumatizante, în mediul prietenos al unor familii, şi, ulterior, în comunitate.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:13