|
primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
“România continuă să susţină avansarea politicii de extindere în parametrii agreaţi şi va acorda o atenţie deosebită sprijinirii statelor aflate în proces de negocieri în eforturile de reformă, democratizare şi reconciliere”, a declarat la Bruxelles, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, Biro Rozalia-Ibolya, la Reuniunea interparlamentară organizată de Comisia pentru Politică Externă (AFET), din cadrul Parlamentului European.
Problema extinderii Uniunii Europene s-a discutat în cadrul reuniunii, în prezenţa comisarului european pentru Politici de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn. Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, Biro Rozalia-Ibolya, a prezentat priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în legătură cu această temă.
„Balcanii de Vest constituie o zonă de interes strategic pentru Uniunea Europeană. Suntem încrezători că împreună vom reuşi să respectăm un angajament pe care ni l-am luat, în iunie 2018, şi anume ca Albania şi Republica Macedonia de Nord şi fie invitate să înceapă negocierile de aderare, pe parcursul Preşedinţiei noastre. Pe lângă dosarele care se subscriu procesului de extindere a Preşedinţiei României a Consiliului UE se vor axa cu precădere asupra problematicii tineretului şi comunicării strategice a UE dedicate sud-estului Europei. Totodată, asigurarea unei consistenţe sporite a acţiunii europene în vecinătatea estică reprezintă, în egală măsură, o prioritate pentru acţiunea Preşedinţiei române, cu atât mai mult cu cât anul acesta se împlinesc zece ani de la iniţierea Parteneriatului Estic şi cinci ani de la încheierea primelor Acorduri de Asociere”, a declarat preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor.
D-na Biro Rozalia-Ibolya a mai precizat că „extinderea beneficiilor Acordurilor de Comerţ Liber încheiate cu R. Moldova, Georgia, Ucraina la nivelul cetăţenilor constituie un alt obiectiv important, în sprijinul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) şi al Comisiei Europene.
De asemenea, România urmăreşte promovarea importanţei Mării Negre pe agenda Uniunii Europene, cu accent pe cooperarea sectorială”.
În contextul adoptării Strategiei UE privind conectivitatea Europa-Asia, dar şi al preconizatei finalizări a noii Strategii a UE pentru Asia Centrală, „România intenţionează să contribuie la redinamizarea relaţiilor UE-Asia Centrală şi la promovarea acestei regiuni în cheia conectivităţii. Şi, nu în ultimul rând, pe plan global susţinem întărirea dreptului internaţional şi a sistemului multilateral, precum şi întărirea rezistenţei UE”, a subliniat preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, Biro Rozalia-Ibolya.
La rândul său, comisarul european pentru Politici de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a precizat că, referitor la extindere, UE are două posibilităţi: acceptă şi creează stabilitate sau nu acceptă şi importă instabilitate, iar conflictele bilaterale trebuie soluţionate înainte de a intra în spaţiul UE- o referire la statele din Balcanii de Vest. În ceea ce priveşte acest proces, comisarul european şi-a exprimat susţinerea şi a precizat că „nu este vorba despre o lărgire, este vorba despre o completare a Europei”.
|