|
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Florica Cherecheş (Grupul parlamentar al PNL)
Diletantism şi discriminare pe faţă, marca PSD
Guvernul PSD-ALDE ne arată încă o dată că dacă nu e capabil să respecte o lege, o schimbă, aşa ca să-i fie convenabil. Pentru că poate! Nu contează că e neconstituţional, nu contează că e discriminatoriu. În cazul de faţă, nu contează că pune în pericol siguranţa copiilor noştri în şcolile de stat.
Este o nouă dovadă de standard dublu, în ceea ce priveşte autorizarea unităţilor de stat, faţă de cele private şi asta e valabil nu doar în învăţământ, dar şi în alte domenii.
Acum câteva luni, la o întrebare despre siguranţa elevilor în şcoli, Ministerul Educaţiei Naţionale îmi răspundea că „are în vedere ca, până în anul 2020, toate unităţile de învăţământ preuniversitar să fie autorizate sanitar şi să deţină autorizaţie de securitate la incendiu”. Mai spune că „în acest sens, a fost semnat un Protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice” pentru un număr de 3.386 de unităţi şcolare. Mai aflam că la acea dată, 8.195 de unităţi şcolare nu aveau autorizaţie PSI.
Acum se pare că ministerul s-a răzgândit, nu mai alocă bani pentru autorizare, aruncă o nouă cheltuială pe umerii administraţiilor locale secătuite de resurse de acelaşi guvern incompetent şi creează discriminare prin faptul că menţine obligaţia de autorizare PSI la unităţile private de învăţământ.
Iată cum guvernul care se laudă că iubeşte şi sprijină copiii, renunţă la respectarea unor standarde care ţin de siguranţa copiilor noştri în şcolile de stat din România.
Doamnă ministru, daţi-vă demisia, ca să nu apucaţi să distrugeţi complet învăţământul românesc prin toate modificările pe care le propuneţi peste noapte, care bulversează şi stârnesc confuzie!
|