Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Claudiu-Augustin Ilişanu (Grupul parlamentar al PSD)

În declaraţia politică susţinută miercuri, 10 aprilie, sub titlul ,,Iniţiative de reîmpădurire şi de educaţie ecologică în judeţul Bacău. A patra ediţie a programului «Preţuieşte viaţa, preţuieşte natura» 28 martie - 3 aprilie 2019 s-a încheiat cu succes”, deputatul băcăuan Claudiu-Augustin Ilişanu, membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, transmite următoarele:

,,În perioada 28 martie - 3 aprilie, pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-a desfăşurat a patra ediţie a programului „Preţuieşte viaţa, preţuieşte natura”, program ce vine cu o perspectivă de continuitate în relansarea fondului forestier local. Acţiunea a ajuns la a patra ediţie, fiind rodul unui parteneriat realizat între Sectorului silvic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi Regia Naţională a Pădurilor, care a pus la dispoziţia iniţiatorilor proiectului, sub formă de sponsorizare, 25.000 de puieţi de molid, 20.000 de puieţi de salcâm şi 5.000 de puieţi de paltin, care au fost plantaţi pe terenurile unităţilor de cult din cadrul arhiepiscopiei, sub coordonarea celor 6 protopopiate din cadrul instituţiei bisericeşti locale“.
Claudiu-Augustin Ilişanu menţionează în continuare: ,,Puieţii au fost puşi la dispoziţia iniţiatorilor prin Direcţia Silvică Bacău. În cadrul acţiunii de plantare s-a urmărit atât completarea lucrărilor executate în anii anteriori, cât şi realizarea necesităţii de împădurire a unor terenuri degradate, erodate şi supuse riscului alunecărilor, ternuri care erau doar parţial ocupate de vegetaţie forestieră. Între personalul participant la acest program de împădurire locală se numără clerici din cadrul parohiilor de pe cuprinsul arhiepiscopiei, reprezentanţi ai parohiilor, monahi, cadre didactice şi reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ şi elevi, acţiunea fiind coordonată şi de către sectorului silvic din cadrul Centrului eparhial.
Au fost plantaţi aproximativ 50.000 de puieţi, mai ales în zonele supuse riscului alunecărilor. În plus, în cei 4 ani de cât a luat naştere iniţiativa „Preţuieşte viaţa, preţuieşte natura” s-a realizat o împădurire semnificativă, fiind plantaţi peste 100.000 de puieţi, în judeţul Bacău şi în celelalte judeţe din cuprinsul eparhiei (75.000 molid, 20.000 salcâm şi 5.000 paltin). Astfel de iniţiative sunt importante în contextul în care refacerea resurselor forestiere ale României se poate realiza doar prin continuitate în proiectele privind plantarea de arbori. Astfel de acţiuni sunt foarte importante şi ele trebuie apreciate întrucât ele sunt, pe de o parte, acţiuni concrete ce arată o grijă faţă de mediu, contribuind la menţinerea echilibrului ecologic, la păstrarea unui mediu sănătos şi a unui aer curat pe viitor şi la stabilitatea solului. Pe de altă parte, prin implicarea mai multor instituţii didactice, de cultură şi de cult în astfel de acţiuni locale, se realizează o promovare a educaţiei ecologice în societate şi o conştientizare mai mare a problematicii mediului în cadrul diferitelor generaţii dar mai ales între a tinerilor“.
Claudiu-Augustin Ilişanu concluzionează: ,,Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului merită felicitată pentru implicarea în cadrul acestui program ecologic, dar şi pentru continuitatea şi eforturile depuse în promovarea unor iniţiative locale de mediu şi a grijii faţă de natură ca bun sacru. Una dintre aceste iniţiative se desfăşoară an de an în Satul Hârja, situat în sud-vestul judeţului Bacău. Începând cu anul 2017, aici are loc un program local de ecologizare „Hârja – colţ de rai. Nouă ne pasă de natură!”, derulat de către Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, la care participă elevi şi tineri voluntari care dovedesc că le pasă de natura locală. Acest tip de proiect ecologic ce adună unităţi de învăţământ, organizaţii şi asociaţii locale, instituţii bisericeşti şi parohii, cadre didactice voluntare şi sute de tineri, este binevenit şi reprezintă totodată un model pentru orice administraţie locală căreia îi pasă de prezentul şi de viitorul zonei, el urmărind să dezvolte - atât prin acţiune cât şi prin jocuri şi concursuri -, deprinderile tinerilor cu activităţi ecologice şi de menţine a unui mediul curat şi sănătos; curăţarea perimetrelor de deşeuri şi ecologizarea spaţiilor verzi.
Astfel de iniţiative trebuie felicitate şi duse mai departe. Pentru a fi mai târziu în posesia unui mediu sănătos, generaţiile tinere au nevoie de o educaţie ecologică solidă, iar factorii locali şi instituţiile conştiente de importanţa acesteia sunt capabile să contribuie la împlinirea acestui deziderat, prin astfel de iniţiative responsabile şi cu viziune“.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:57