|
primit de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Participarea doamnei deputat Mirela Furtună la CAMPANIA NAȚIONALĂ “INFORMARE ACASĂ! SIGURANȚĂ ÎN LUME!”
Am participat, vineri, 12 aprilie, la Tulcea, la Campania Naţională „Informare Acasă! Siguranţă în Lume”.
Aceasta campanie este iniţiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu instituţiile de resort din România. Deschiderea evenimentului a fost organizată marţi, 9 aprilie, la Palatul Victoria, în prezenţa doamnei prim-ministru, Vior-ica Dăncilă.
La Tulcea, evenimentul a fost găzduit de Consiliul Judeţean cu participarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, prin doamna secretar de stat Lila Debelka, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean Școlar şi în prezenţa reprezentanţilor ITM, ai Poliţiei şi ai AJOFM.
Această campanie este foarte importantă pentru noi toţi, pentru un număr mare de români: pentru cei care studiază în afara ţării sau se pregătesc să facă acest pas, pentru cei care muncesc în străinătate sau pentru cei care pleacă în concediu.
Consider că suntem cu toţii datori să sprijinim această campanie pentru că, direct sau indirect, ne sprijinim surorile şi fraţii care lucrează sau studiază în afara ţării!
Felicit Ministerul pentru Românii de Pretutindeni pentru continuarea acestei campanii şi în 2019!
|