Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ciprian Constantin Șerban (Grupul parlamentar al PSD)

În declaraţia politică susţinută marţi, 16 aprilie, sub titlul ,,Bursa de peşte de la Tulcea este un proiect care va pune în valoare bogăţia piscicolă a României şi va asigura pe viitor accesul pescarilor din România la marile pieţe de retail europene şi nu numai“, deputatul nemţean Ciprian-Constantin Șerban, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, a arătat următoarele:

,,Este bine cunoscut faptul că pescarii din România, în anumite perioade ale anului au un excedent de peşte pe care nu îl pot vinde în timp util, atâta vreme cât există pe pieţele locale importuri crescute de peşte din Grecia, Turcia sau Ucraina. Pentru a evita această situaţie, înfiinţarea unei pieţe de desfacere chiar în zona în care se pescuiesc cele mai mari cantităţi de peşte era o necesitate pentru a uşura munca acestei categorii sociale. Existenţa bursei de peşte de la Tulcea, inaugurată săptămâna trecută, va permite reprezentanţilor marilor lanţuri comerciale să cumpere la un preţ stabilit prin licitaţie. Acesta este un prim pas, dar trebuie suplimentat şi de alte măsuri care să reducă importurile şi să stimuleze şi încurajeze cumpărarea produselor româneşti“.
Ciprian-Constantin Șerban a menţionat în continuare: ,,Acest proiect finanţat de Uniunea Europeană din Fondul pentru Pescuit pune în valoare potenţialul piscicol din Delta Dunării asemănător pieţelor de desfacere din Japonia, unde se realizează tranzacţii de milioane de euro. Bursa de la Tulcea funcţionează sub egida Casei Române de Comerţ Agroalimentar Unirea, o structură nouă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având drept obiectiv principal atragerea producătorilor în circuitul reglementat şi fiscalizat de statul român, mai exact atragerea de cumpărători pentru marfa pescarilor români care vin la această bursă. Delta Dunării şi dezvoltarea unei strategii pentru Regiunea Dunării este un punct foarte important al programului României în cadrul Preşedinţiei rotative a Uniunii Europene, iar deschiderea bursei nu face altceva decât să sprijine această zonă de interes.
În timpul mandatului de deţinere a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ţara noastră gestionează probleme importante şi oferă strategii clare pentru îmbunătăţirea politicilor europene. Un exemplu în acest sens îl reprezintă noile norme referitoare la conservarea resurselor piscicole şi protecţia ecosistemelor marine, aprobate pe baza acordului din 13 februarie dintre reprezentanţii preşedinţiei Consiliului şi ai Parlamentului European. Măsurile sunt acum supuse verificării de către experţii jurişti-lingvişti urmând a fi adoptate de către Consiliul şi Parlamentul European în cel mai scurt timp. Ele prevăd elemente specifice privind uneltele de pescuit şi dimensiunile ochiurilor de plasă, zonele şi sezoanele închise, precum şi anumite măsuri suplimentare de minimizare a impactului pescuitului asupra ecosistemelor marine. Setul de măsuri stabileşte ca după 30 iunie 2021, pescuitul cu impulsuri electrice să fie interzis progresiv“.
Ciprian-Constantin Șerban conchide: ,,Este nevoie ca politicile piscicole să fie din ce în ce mai aplicabile şi cu un real folos pentru economiile naţionale şi pentru cetăţeni. România acordă o deosebită importantă acestui sector cu un important potenţial economic, pe care trebuie să-l dezvoltăm şi revitalizăm. Astfel, introducerea unor scheme de ajutor de stat pentru acvacultură şi pentru industria alimentată derivată din produse piscicole, pot contribui efectiv la susţinerea acestui sector. Se adaugă modernizarea procesului tehnologic de la pescuitul propriu-zis până la depozitarea şi prelucrarea peştelui. Toate eforturile noastre se vor coaliza pentru a face funcţională şi competitivă bursa de peşte de la Tulcea, care va avea cu siguranţă efecte pozitive în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai al locuitorilor din această zonă a ţării. Ea creează premisele satisfacerii cererii interne de peşte şi creşterii importurilor prin sprijinirea pescarilor români. Sperăm ca ea să reprezinte „primum movens” către accesul neîngrădit al pescarilor din România la marile pieţe de retail europene şi nu numai!“
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:17