Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Georgeta Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Investiţii substanţiale pentru îmbunătăţirea şi modernizarea serviciilor medicale
Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD continuă să adopte măsuri executive şi legislative pragmatice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor din sănătate, în aşa fel încât şi cadrele medicale, şi beneficiarii serviciilor medicale, să fie mulţumiţi de progresele şi investiţiile făcute în sistem.


Unul din actele normative extrem de importante din domeniul sănătăţii votate recent în Parlament este proiectul de lege privind modificarea art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniu sănătăţii. Actul normativ prevede ca un medic de familie să poată fi titularul unui singur cabinet, precum şi a unui punct secundar de lucru, cel mult două, în altă unitate administrativ-teritorială, situată la mai puţin de 15 kilometri faţă de cabinetul propriu. Aceste puncte de lucru se vor putea deschide în localităţile în care nu funcţionează alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie, dacă se asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. În cazul în care sunt mai multe solicitări, prioritate are medicul cu cel mai mic număr de pacienţi pe listă. Noua lege va rezolva deficitul de personal din domeniul sănătăţii, mai ales în zona rurală şi în aşezările greu accesibile, cu populaţie îmbătrânită şi cu posibilităţi materiale reduse.

În aceeaşi idee, guvernarea PSD pune în prim plan modernizarea serviciilor medicale, pentru ca românii să beneficieze de cele mai noi tehnologii în domeniu. În prezent, sunt cofinanţate la nivel naţional aproximativ 120 de proiecte medicale, cu peste 700 milioane Euro. Este vorba de dotări şi lucrări de amenajare în unităţile de primiri urgenţe sau ambulatorii din majoritatea judeţelor, reabilitări termice a clădirilor spitaliceşti, programe naţionale de screening, diagnostic şi tratament precoce pentru boli precum cancerul de col uterin sau tuberculoza.
De asemenea, Guvernul susţine creşterea alocării de fonduri pentru medicii de familie, în prezent fiind negociat un împrumut de aproximativ 800 milioane de euro pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie către populaţie şi pentru medicina comunitară, în scopul asigurării unui acces mai bun al populaţiei la servicii medicale primare şi al eficientizării cheltuielilor din sănătate. Acesta se va adăuga alocării bugetare pentru medicina de familie din acest an, mai mare cu aproximativ 25% faţă de anul trecut, destinate medicinii de familie. Contractul respectiv vizează şi fonduri pentru dotarea cu echipamente a cabinetelor medicale, precum şi pentru pregătirea personalului medical din medicina primară.
La nivel judeţean, doamna ministru al Fondurilor Europene şi preşedinte a PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, a participat zilele trecute alături de ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Daniel Suciu, la semnarea proiectului pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi a ambulatoriului din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Proiectul prevede extinderea cu 1.078 mp a Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, creşterea numărului de paturi de la 11 la 24, extinderea cu 500 mp a ambulatoriului spitalului, precum şi dotarea cu aparatură nouă de ultimă generaţie - defribrilator, ecograf, aparat de radiologie, aparat de ventilaţie. Valoarea acestui proiect este de 11 milioane lei, iar valoarea totală a proiectelor europene derulate în sănătatea din judeţul Dâmboviţa este de 40 milioane lei. Totodată, actualmente sunt în pregătire alte două proiecte europene în domeniul sănătăţii în judeţ, în localităţile Pucioasa şi Moreni.
În concluzie, sunt doar câteva exemple concrete a reuşitelor PSD în domeniul sănătăţii, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Dâmboviţa, iar programele şi investiţiile vor continua în ritm susţinut în acest an, pentru ca românii să beneficieze de servicii medicale la un nivel calitativ european.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:33