Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Alina Elena Tănăsescu (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernul PSD încurajează performanţa -Elevii olimpici vor fi sprijiniţi pentru a-şi continua studiile în ţară
Inegalabilul Mihai Eminescu spunea, extrem de sugestiv, că „Școala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat”. Pornind de la această realitate, Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD demonstrează cu prisosinţă că ”statul este stat” exact prin politicile publice şi strategiile adoptate pentru învăţământul românesc.


Unica unitate de măsură a veridicităţii acestei aserţiuni este dată de faptele concrete petrecute în educaţia românească.

Ultima decizie este cea ca absolvenţii de liceu cu rezultate remarcabile la olimpiadele naţionale şi internaţionale să fie sprijiniţi de Guvern cu sume anuale de până la 4.000 de euro. Această hotărâre a Executivului este o nouă măsură pozitivă adoptată de PSD pentru dezvoltarea şi modernizarea educaţiei naţionale şi susţinerea tinerei generaţii, în conformitate cu prevederile Programului de guvernare.
În acest sens, Guvernul a modificat Programul de granturi de care pot beneficia tinerii absolvenţi de liceu cu rezultate deosebite, laureaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale, care a devenit astfel mult mai atractiv şi mai simplu de accesat. Acordarea de sume de până la 4.000 de euro pe an, pe toată perioada studiilor universitare, inclusiv a studiilor de masterat şi doctorat, va da posibilitatea tinerilor noştri merituoşi să îşi continue activităţile de cercetare în instituţii de învăţământ superior acreditate din România, inclusiv după finalizarea studiilor.
Sprijinirea olimpicilor este doar una dintre măsurile stimulative luate în ultimii doi ani de Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD, în scopul susţinerii copiilor şi tinerilor. Reamintesc că Parlamentul a adoptat o lege prin care anul 2019 este instituit ca „Anul Cărţii” în România. Actul normativ îşi propune iniţierea unor activităţi stimulative, mai ales în rândul elevilor, în scopul îndreptării atenţiei acestora spre a citi şi a se documenta cu ajutorul cărţilor.
Au mai fost iniţiate o serie de alte stimulente sociale şi financiare îndreptate spre copii şi reprezentanţii tinerei generaţii, care pot acum să participe activ la procesul de învăţământ, pentru ca mai târziu să demareze o carieră de succes în România, în majoritatea domeniilor de activitate. Între acestea, amintesc alocarea sumei de 200 de euro copiilor proveniţi din familiile cu venituri reduse pentru achiziţionarea de calculatoare, susţinerea financiară a participării copiilor din provinciile istorice şi din diaspora în tabere gratuite, acces la internet pentru 4.500 de şcoli, asigurarea de burse din fonduri europene pentru elevii liceelor profesionale. De asemenea, copiii beneficiază din acest an de Contul de economii Junior Centenar, care dă posibilitatea părinţilor să constituie un cont special de economisire sub formă de depozit, pentru orice copil de până la 18 ani, la care statul va contribui anual cu o sumă fixă, de 600 de lei.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:37