Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Claudiu Ilişanu (Grupul parlamentar al PSD)

În declaraţia sa politică: ,,Marşul Aerul poluat ucide, o iniţiativă de conştientizare a pericolului poluării şi de preţuire a mediului înconjurător”, deputatul băcăuan Claudiu-Augustin Ilişanu, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, salută evenimentul din data de 13 aprilie, organizat cu scopul de a trage un semnal de alarmă faţă de poluarea excesivă din marile oraşe.

,,Pe data de 13 aprilie s-a organizat în patru oraşe din ţară: Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Timişoara, marşul „Aerul poluat ucide” ce şi-a propus să tragă un semnal de alarmă faţă de poluarea excesivă în special din marile oraşe, unde industrializare aduce cu sine dezavantajele unei contaminării excesive cu gaze de eşapament. Numeroase afecţiuni sunt cauzate de expunerea la un aer poluat, cum ar fi astmul bronşic sau acutizarea altor afecţiuni respiratorii în principal, la care se adaugă reacţiile alergice prin mecanism de hipersensibilizare, bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar sau reducerea fertilităţii. Deşi toate acestea sunt de foarte multe ori ignorate de către noi pentru că nu produc efecte imediat vizibile, se estimează că în medie anual 25.000 de cetăţeni români ajung la afecţiuni grave din cauza poluării“.
Claudiu-Augustin Ilişanu menţionează în continuare: ,,Marşul „Aerul poluat ucide” este o iniţiativă care arată că cetăţenilor le pasă de mediu. Acesta s-a realizat la iniţiativa a cinci organizaţii non-guvernamentale în cadrul proiectului „Politici publice alternative în domeniul calităţii aerului”. La nivel mondial, evaluări a numeroşi specialişti din domeniu mediului au arătat că protejarea aerului respirat nu este un capriciu, ci o necesitate, care ne protejează pe noi toţi de afecţiuni severe. Instituţiile statului şi politicile europene sunt la fel de conştiente de aceste aspecte ale poluării aerului, existând diferite strategii pentru o mai mare grijă faţă de mediu. Este cert că trebuie să existe un echilibru între economie, producţie politici şi grija faţă de mediu, aducă grija pentru o viaţă sănătoasă pentru noi şi mai ales pentru urmaşii noştri. Viaţa şi sănătatea noastră sunt influenţate şi de compoziţia aerului existent, motiv pentru care astfel de iniţiative de conştientizare a populaţiei cu problematicile mediului nu fac altceva decât să se reamintească că trebuie să preţuim mediul, şi să facem fiecare câte ceva pentru a reduce poluarea.
Țara noastră face demersuri importante în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru reducerea emisiilor de carbon şi realizarea de strategii pentru pentru îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris. Este dificil a crea un echilibru între o tendinţă de creştere a productivităţii şi, totodată, o reducere a emisiilor de carbon. Însă, prin strategii vizionare, suntem capabili să aducem o îmbunătăţire a politicii de mediu prin acţiuni de care să beneficiem noi şi urmaşii noştri, prin păstrarea unui aer curat şi prin conservarea mediului înconjurător. Fiecare dintre noi respiră zilnic aproximativ 20.000 litri de aer. Să acordăm atenţie acestui nepreţuit aer, aşa cum acordăm celorlalte aspecte ale vieţii cotidiene. Peste 90% din populaţia la nivel mondial respiră un aer poluat. Aşadar suntem mai expuşi decât credem acestui tip de poluare. Trebuie să respectăm standardele calităţii aerului din Uniunea Europeană, şi să acţionăm fiecare dintre noi pentru un aer mai curat care ne protejează în primul rând sănătatea“.
Claudiu-Augustin Ilişanu concluzionează: ,,Marşul „Aerul poluat ucide” a fost un marş pentru viaţă, pentru sănătatea noastră, cel mai de preţ bun pe care îl avem. Măsurile guvernamentale sunt cele care reglementează politicile de reducere a poluării aerului în acord cu reglementările europene în acest sens. Pe lângă acestea, rămâne datoria fiecărui cetăţean în parte să evite poluarea aerului, prin acţiuni zilnice, cum ar fi mersul pe jos, reducerea pe cât posibil a consumului de energie la domiciliu, şi folosirea surselor de energie regenerabilă“.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:36