|
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
PSD-ALDE, în ultima fază a metastazei morale!
Încercarea PSD de a submina discuţiile de la Cotroceni pe tema referendumului este o dovadă în plus a modului dezastruos în care acest partid înţelege să facă politică! A te folosi de suferinţa unor oameni, deţinuţi politici înainte de 1989, pentru a-ţi susţine teza privind „hoţii fără vină“, aflaţi în detenţie ca urmare a fraudelor înfăptuite, trădează disperarea şi lipsa de respect faţă de adevărata suferinţă din temniţele comuniste! Un astfel de joc de intimidare nu are ce căuta pe arena politică a unui stat civilizat.
Luarea în derâdere a consultărilor cu Preşedintele României arată slăbiciunea coaliţiei PSD-ALDE. De ceva vreme, în urma guvernării dezastruoase şi a unor termene în instanţă, lui Liviu Dragnea a început să îi fugă pământul de sub picioare. De aici şi graba cu care această coaliţie tot loveşte în Justiţie, dorind s-o strâmbe după chipul şi asemănarea liderilor ei. Mai mult, trimiterea celor doi foşti deţinuţi politici la întâlnirea cu preşedintele Iohannis arată faptul că războiul lor a intrat în ultima fază, aceea a totalei decăderi morale. Lovitura de imagine la care speră coaliţia este foarte simplă: să arate cât de nedreptăţiţi sunt „bieţii“ corupţi. Însă, referendumul din 26 mai va demonstra direcţia clară şi morală a poporului român!
A pune semnul egal între ceea ce a însemnat persecuţia, tortura şi dezumanizarea din temniţele comuniste cu perioada în care Justiţia din România şi-a făcut datoria mai are un efect pervers. Riscă să şteargă cu buretele păcatele regimului criminal pe care PSD l-a moştenit la nivel politic, inducând în societate echivalenţe care nu au nici o susţinere! Sunt lucruri pe care nu le putem uita, nu avem voie să le uităm!
Nu, domnilor pesedişti şi aldişti, calvarul celor care au făcut puşcărie politică nu trebuie asemănat în nici un fel cu pseudo-închisoarea în care se execută astăzi pedepsele! De aceea, pe 26 mai, coaliţia PSD-ALDE trebuie sancţionată la urne. Dacă pentru faptele de corupţie vor răspunde în faţa judecătorilor, în cazul guvernării toţi românii trebuie să le dea sentinţa cuvenită!
|