Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Creşterea şi dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii, în atenţia statului român

Una dintre preocupările principale ale Guvernului şi ale majorităţii parlamentare PSD este asigurarea condiţiilor propice pentru creşterea, educarea şi dezvoltarea tinerei generaţii.

Pe fondul numărului din ce în ce mai mare a copiilor care suferă de obezitate din România, precum şi în vederea conştientizării elevilor asupra importanţei alimentaţiei sănătoase şi a practicării sportului, statul a demarat o serie de programe şi politici publice pentru a combate îmbolnăvirea prematură a celor mici şi deprinderea acestora cu un stil de viaţă sănătos.
Unul dintre documentele aprobate recent de Executiv este schema de ajutor de minimis privind construirea, amenajarea şi dotarea a 1.000 de grădiniţe cu profil sportiv în toată ţara, în următorii doi ani. Programul guvernamental „gROwth - investim în copii, investim în viitor”, va fi derulat până la 31 decembrie 2020, cu o alocare multianuală de 2,35 miliarde lei, respectiv 500 de milioane de euro, urmând să fie prelungit ulterior conform reglementărilor europene în vigoare.
În acest program, vor putea accesa finanţare persoane juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii, federaţii şi cluburi sportive. Ajutorul oferit de Guvern este reprezentat de o sumă de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, cât şi în garantarea creditelor de stat în procent de maximum 50%, în vederea construirii, amenajării şi dotării acestor grădiniţe cu profil sportiv.
Proiectul este unul complex, ce va avea beneficii îndeosebi sociale şi educaţionale, pe lângă cele economice, prin crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea infrastructurii învăţământului. În mod concret, statul urmăreşte prin înfiinţarea acestor grădiniţe cu profil special crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor prin sport, încă de la vârste fragede.
De prevederile pozitive ale acestui demers vor beneficia, implicit, şi părinţii copiilor, alegerea acestor noi instituţii de învăţământ preşcolar fiind o alternativă viabilă în contextul insuficienţei locurilor din grădiniţele ţării.
Condiţiile pentru antreprenorii care vor intra în posesia acestei scheme de ajutor de stat sunt de a menţine, pe o perioadă de cel puţin zece ani, activitatea şi profilul sportiv al acestor grădiniţe, de la data obţinerii autorizaţiei de funcţionare. De asemenea, beneficiarii vor trebui să asigure locuri gratuite în noile grădiniţe copiilor proveniţi din familii cu slabe posibilităţi materiale, cu un venit salarial pe persoană sub salariul minim brut. Programul mai încurajează şi integrarea copiilor cu dizabilităţi, ei având prioritate la înscrierea pe locurile gratuite.
În concluzie, v-am prezentat o nouă măsură concretă a autorităţilor guvernamentale destinată tinerei generaţii, deoarece este cât se poate de firesc ca statul să aibă grijă de dezvoltarea corectă şi armonioasă a copiilor noştri, astfel încât ei să crească într-un mediu pozitiv, orientaţi spre sport şi învăţătură!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 4:00