|
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Eliminarea documentor solicitate în copie
la ghişeele ANAF
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Finanţelor Publice detalii despre modul în care este asigurată inter-operabilitatea între sistemele informatice ale ANAF şi Oficiului Registrului Comerţului (ORC), respectiv ale Serviciului pentru Evidenţa Populaţiei.
„În programul de guvernare PSD-ALDE este prezentat faptul că, în anul 2018, vor fi prioritare informatizarea sistemului public al instituţiilor din România şi asigurarea inter-operabilităţii. Scopul era ca instituţiile publice să nu mai ceară contribuabilului nici un document pe care o altă instituţie publică l-a emis sau îl are deja. Cu toate acestea, în momentul de faţă, pentru eliberarea unui simplu certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice, funcţionarii ANAF solicită cel puţin 6 documente care există chiar la ANAF sau în sistemele altor instituţii”, a declarat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat măsurile avute în vedere pentru eliminarea numeroaselor documente solicitate în prezent de ANAF în copie, atât timp cât multe dintre ele se regăsesc în cadrul instituţiei sau la alte organisme ale statului român. De asemenea, au fost solicitate explicaţii privind modul în care ANAF asigură respectarea prevederilor Regulamentului UE 2016/679 cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia persoanelor fizice atunci când solicită copii după actele de identitate.
|