|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Să scăpăm de preşedintele absent!
Timpul, acest barometru irepetabil, ne face să ne aducem aminte, din când în când, cine suntem şi ce misiune avem în exercitarea funcţiilor pe care, cel puţin temporar, le deţinem.
Mă rog, aşa ar fi firesc, să reflectăm cine suntem, ce suntem, şi de ce suntem! Mă refer, evident, la oamenii cu putere de decizie în stat, dar oare câţi dintre ei îşi pun realmente astfel de întrebări!
Zece ani, românii au fost încontinuu dezbinaţi, de un preşedinte care a confundat Instituţia Prezidenţială cu propria moşie. „Preşedintele jucător” a fost preocupat să intoxice spaţiul public şi românii cu subiecte conflictuale, divergente, întotdeauna menite să-i stârnească pe români unii împotriva altora. După retragerea „jucătorului”, românii şi-au ales în funcţia de preşedinte un personaj de factură diametral opusă, care promitea să fie un altfel de şef de stat, având în vedere experienţa sa bogată de primar!
Vedem acum că timpul, acest judecător imparţial, care nu numără nici casele obţinute nuştimcum, nici banii încasaţi din meditaţiile prestate în timpul serviciului de primar, vine şi ne aminteşte că sunt aproape cinci ani de când preşedintele României este absent, mă iertaţi, domnul Klaus Iohannis! Un om care, atât de adânc preocupat fiind de soarta României şi a românilor, nu se poate lăuda cu vreo altă realizare benefică în afara celei de a supraveghea ţinutele fistichii din apariţiile publice ale soţiei domniei sale şi de a-şi face selfie cu turiştii de pe lângă pârtiile de schi!
Păcat, dragii mei români! Acest preşedinte de la care aţi avut speranţe că va fi un personaj politic nou, mai puţin experimentat ce-i drept, dar care ar fi putut crea o emulaţie coagulantă pozitivă în societatea românească, v-a dezamăgit pe toţi, fie că l-aţi votat sau nu! În concluzie, acea aşa-zis „revoluţie” care l-a propulsat pe Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, s-a dovedit a fi un doar un mare balon de săpun!
Edificator este doar faptul că şeful statului nu a făcut absolut nimic pentru creşterea şi dezvoltarea României! Nu a făcut nici măcar vreun studiu de impact, niciun raport referitor la evoluţia sectoarelor fundamentale precum educaţia, sănătatea, infrastructura, nu a făcut nimic. Nici rolul de mediator nu şi l-a însuşit, ba chiar a acţionat samavolnic, din moment ce a blocat legea bugetului, a amânat nepermis creşterea alocaţiilor copiilor şi s-a trezit în acest an că Guvernul PSD, pe care tot el l-a învestit, nu mai este bun şi, vezi Doamne, trebuie decapitat!
Aşadar, tineri români care vreţi o ţară ca afară, acum aţi văzut că nu e prea mare diferenţă între Regele Lear şi „Preşedintele Delir”! Să gândim bine şi cu frică de Dumnezeu, pe cine vom alege în funcţia de şef al statului la începutul iernii viitoare! Am avut un preşedinte jucător, avem acum un preşedinte somnoros şi absent, avem nevoie de un preşedinte adevărat!
Cred cu tărie că România nu îşi mai permite un conducător de paie! Traseul european şi euro-atlantic ireversibil al ţării noastre impune un preşedinte destoinic, patriot, iubitor al valorilor tradiţionale moştenite de noi din generaţie în generaţie! Să sperăm că îl vom avea începând cu alegerile prezidenţiale de la finalul acestui an!
|