Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biro Rozalia-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, deputatul UDMR Biro Rozalia-Ibolya, a organizat miercuri, 8 mai 2019, la Palatul Parlamentului, o conferinţă naţională cu tema “Obiectivul egalităţii de gen - Obiectivul dezvoltării durabile”, la care au participat lideri şi reprezentanţi ai principalelor instituţii care au ca obiectiv de activitate domeniul egalităţii între femei şi bărbaţi.

Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi - o iniţiativă legislativă din 2015 a doamnei Biro Rozalia-Ibolya, adoptată de cele două camere ale Parlamentului şi devenită lege - este marcată în fiecare an la 8 mai.
În deschiderea lucrărilor conferinţei, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei de femei a PPE, a prezentat o evaluare a rezultatelor activităţii din ultimii 5 ani în domeniul egalităţii de gen atât în viaţa politică cât şi în cea economică, subliniind intensificarea dialogului, a cooperării interinstituţionale şi asumarea unui rol responsabil. Doamna Biro Rozalia-Ibolya a propus crearea unei platforme în care să fie prezentate proiectele în derulare, care să ofere o perspectivă mai amplă în sprijinul desfăşurării activităţii.
În discursul său, şefa Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Șanse (ANES) doamna Graţiela Drăghici a subliniat importanţa amendamentului la Legea privind eliminarea violenţei împotriva femeilor - iniţiat de deputatului Csép Andrea - şi anume protecţia imediată a victimelor violenţei domestice şi a proiectelor de legi care au devenit funcţionale şi garantează protecţia femeilor şi siguranţa familiilor. Secretarul de stat Graţiela Drăghici apreciat activitea susţinută, gradul de implicare şi profesionalismul doamnei Biro Rozalia-Ibolya, căreia i-a acordat titlul de Ambasador Onorific al Egalităţii de Șanse, un merit al eforturilor sale depuse pentru egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei.
Domnul Molnár Zsolt, adjunct al Avocatului Poporului a prezentat un raport privind fenomenul violenţei împotriva femeilor şi protecţia victimelor, invocând şi anumite lacune legislative în domeniu.
Doamna Lőrincz Csilla, preşedintele Grupului de lucru pentru Agenda 2030 la nivelul Consiliului Uniunii Europene, a vorbit despre provocarea egalităţii de şanse la nivelul UE, pe plan internaţional şi în România. În prezentarea sa intitulată "Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi din perspectiva Agendei 2030", doamna Lőrincz Csilla a vorbit despre concluziile Consiliului privind o Uniune sustenabilă care au fost adoptate de statele membre sub preşedinţia UE, definind direcţia care urmează să fie urmată de Uniune în perioada următoare.
Directorul pentru România al National Democratic Institute (NDI), doamna Pop Alice, a prezentat statisticile privind prezenţa violenţei, dialogului discriminatoriu împotriva femeilor politicieni în România, în comparatie cu procesele din alte state membre şi a subliniat necesitatea ca instituţiile să încurajeze şi să sprijine implicarea politică a femeilor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:33