Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Semnificaţiile proiectelor şi iniţiativelor destinate tinerilor
Model de succes- ”Iaşi- Capitala Tineretului din România”

Prof. dr. Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a analizat valoarea şi importanţa proiectului câştigat de comunitatea ieşeană, cu un concept interesant - „Ridică-te pentru Iaşi!”, prin care oraşul Iaşi devine pentru perioada mai 2019 - mai 2020 Capitala Naţională a Tineretului din România, dar a semnalat şi necesitatea unei atenţii sporite faţă de politicile de tineret în general, inclusiv în mediile universitare.

„Este cunoscut faptul că Iaşul este un oraş istoric, cu titlul simbolic de Capitală Istorică a României, oraş universitar, cu profundă vocaţie culturală şi spirituală, locul primei universităţi din România şi al primului teatru naţional, al şcolilor performante, al intersecţiei dintre educaţie, cultură şi cercetare. Anul acesta Iaşul a obţinut pe bună dreptate titlul de Capitală a Tineretului din România.”
Deputatul PSD de Iaşi Camelia Gavrilă a adus în atenţia Plenului Camerei Deputaţilor importanţa programului Capitala Tineretului din România, un program coordonat de Comisia de Guvernanţa a titlului de Capitală a Tineretului din România, partener esenţial fiind Consiliul Tineretului din România (CTR), care îşi propune să dezvolte modul în care autorităţile locale colaborează cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi cu mediul privat pentru a plasa tinerii din România în centrul procesului de dezvoltare urbană. Acest program poate deveni un instrument şi un model prin care se mobilizează actorii implicaţi şi resursele naţionale sau locale existente pentru o mai bună dezvoltare a politicilor şi proiectelor de tineret.
Programul Iaşi Capitala Tinerilor din România propune interesante obiective de interes local şi regional prin proiectele demarate, precum: întâlniri de lucru cu reprezentanţii altor centre urbane din zona Nord-Est, dotarea campusurilor studenţeşti cu spaţii multifuncţionale, accesul gratuit pentru elevi şi tineri la produsele culturale ale oraşului; dezbateri şi ateliere în domeniul antreprenoriatului.
Argumentele pentru selecţia şi succesul estimat al acestui proiect “Iaşi – Capitala Tineretului din România” consemnează următoarele aspecte şi premise favorabile, care reliefează valoarea şi oportunităţile oraşului:
  • În Iaşi, peste 50.000 de studenţi sunt înscrişi la 7 universităţi de stat şi private, cu peste 40 de facultăţi;
  • În judeţul Iaşi sunt peste 130 000 de elevi, în aproximativ 230 de unităţi de învăţământ din Iaşi şi peste 500 de structuri educaţionale;
  • În Iaşi se află universitatea cu cel mai mare număr de studenţi străini din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, cu peste 2500 de studenţi străini ;
  • Din totalul populaţiei ieşene aproximativ 33% au vârste între 14-35 de ani ( potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică);
  • Municipiul Iaşul găzduieşte peste 50 de asociaţii studenţeşti şi de tineret;
  • Judeţul Iaşi are un număr semnificativ de studenţi si elevi implicaţi în programul ERASMUS, ocupând primele locuri la nivel naţional;
  • La Iaşi are loc unul dintre cele mai importante festivaluri studenţeşti din ţară: FESTStudis;
  • Elevii şi studenţii ieşeni fac performanţă la cel mai înalt nivel: numărul de premii la olimpiadele elevilor şi studenţilor, la nivel naţional şi internaţional poziţionează oraşul Iaşi pe locul doi, după Bucureşti;
  • Contribuţia tinerilor şi a studenţilor este importantă pentru dinamica economică şi socială a oraşului.
    „Toate aceste cifre susţin candidatura şi reuşita oraşului în obţinerea titlului de Capitală a Tineretului din România şi, pornind de la modelul acestui proiect, consider că ministerele, Guvernul României, administraţia publică locală, consiliile locale şi judeţene, clasa politică, mediul privat, mai ales Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Tineretului şi Sportului trebuie să sprijine iniţiativele tinerilor şi proiectele acestora, să propună finanţări adecvate, să susţină valorizarea şi implicarea tinerilor în proiecte, în politici publice, în diversitatea activităţilor sociale.”
    Deputatul ieşean Camelia Gavrilă a precizat că preocuparea Partidului Social Democrat pentru politicile de tineret a fost constantă, arătând că, în acest sens, în ultimii ani s-au realizat şi implementat numeroase programe benefice, menite să asigure un traseu educaţional potrivit elevilor, studenţilor, tinerilor din mediul rural sau urban:
  • Salariul minim - a fost majorat anual, de la 1 ianuarie 2019 fiind aprobată creşterea acestuia la 2.350 lei, pentru persoanele cu studii superioare;
  • Programul Investeşte în tine - Tinerii pot beneficia de credite fără dobândă, garantate în proporţie de 80% de către stat, de maxim 40.000 lei, pentru plata cursurilor, chiriei sau a unei părţi din construcţia unei locuinţe;
  • Start-Up Nation - Guvernul a continuat şi în acest an programul prin care oferă finanţare nerambursabilă de 200.000 lei pentru fiecare start-up, fără a fi nevoie de cofinanţare, acest program fiind adresat în special tinerilor care sunt interesaţi să dezvolte o formă de antreprenoriat;
  • Gratuitate CFR - Potrivit Legii nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, toţi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat) vor putea călători gratis cu trenul, la clasa a II-a;
  • Burse mai mari - Guvernul şi Parlamentul României au adoptat măsuri legislative, prin care fondul pentru bursele studenţilor creşte de la 83 la 201 lei/student bugetat/lună, în cuantum de peste 500 lei, bursă lunară;
  • Pentru elevi şi preşcolari există numeroase programe sociale de susţinere a dezvoltării educaţionale: Tichete pentru grădiniţă, Euro200, Bani de liceu, Bursă profesională, Rechizite şcolare, dar şi numeroase programe educaţionale;
  • Mobilităţi ERASMUS, proiecte europene, susţinerea centrelor de excelenţă.
    „Personal am susţinut multe dintre proiectele prezentate anterior, prin iniţiative legislative, activităţi, demersuri şi declaraţii politice, întrebări şi interpelări la adresa ministerelor de resort. Subliniez, în acest sens, importanţa Legii Internshipului, program ce prezintă numeroase beneficii, (indemnizaţie pentru tinerii interni, asistenţă şi îndrumător pe toată perioada programului, resursele materiale necesare unei pregătiri adecvate, experienţă de muncă dovedită prin prezenţa unui contract de internship şi a unui certificat de finalizare a stagiului). La fel de important este şi demersul nostru legislativ şi instituţional legat de susţinerea şi dezvoltarea învăţământului dual, un domeniu de interes pentru mine, atât în calitate de deputat, dar şi din perspectiva experienţei de inspector şcolar general. În acest an sunt peste 6500 elevi cuprinşi în învăţământul dual, în peste 130 de unităţi şcolare, deci o creştere constantă a atractivităţii învăţământului profesional şi tehnic în sistem dual. În concluzie, consider că tinerii au nevoie de sprijin, de încurajare, de pregătire profesională temeinică pentru integrarea pe piaţa muncii, dar şi de implicare în activităţi sociale, culturale, civice. Este important să le dăm cuvântul, să le susţinem proiectele şi ideile, întrucât am convingerea că generaţia tânără are cunoştinţe, abilităţi, pasiuni interesante şi aduce aduce plus valoare societăţii”, a precizat deputatul Camelia Gavrilă.
    Mai multe informaţii regăsiţi pe site-ul www.cameliagavrila.ro.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:33