|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Aflat în vizită oficială în Turcia, domnul Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a avut convorbiri cu înalţi reprezentanţi ai Parlamentului şi Guvernului Turciei: ”Am realizat, o dată în plus, cât de important este pentru România statutul de membru al Uniunii Europene.”
În perioada 14 - 16 mai 2019, o delegaţie a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, condusă de domnul Angel Tîlvăr, se află într-o vizită oficială în Turcia, la Ankara, la invitaţia Comisiei pentru armonizare cu Uniunea Europeană din Marea Adunare Naţională a Republicii Turcia.Vizita a fost convenită în perioada COSAC, în luna ianuarie, când domnul Angel Tîlvăr i-a primit pe membrii delegaţiei Turciei, prezenţi la reuniunea de la Bucureşti.
Scopul vizitei a fost aprofundarea dialogului parlamentar la nivelul comisiilor omoloage din cele două foruri legislative şi abordarea unor teme de interes privind problematica europeană sau cooperarea bilaterală, la nivel regional şi internaţional.
Potrivit agendei oficiale, după ce a depus o coroană de flori la Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturkşi a semnat în cartea de onoare, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a avut o serie de întrevederi cu înalţi oficiali turci.
La sediul Marii Adunări Naţionale din Ankara, domnul Angel Tîlvăr a discutat cu E.S. Mustafa Şentop, preşedintele Marii Adunări Naţionale turce. Tot la sediul parlamentului turc au avut loc convorbirile cu domnul Mehmet Kasım Gülpinar, preşedintele Comisiei pentru armonizare cu Uniunea Europeană şi cu domnul Volkan Bozkir, preşedintele Comisiei pentru politică externă. De asemenea, delegaţia română s-a întâlnit cu domnul Salih Cora, preşedintele Grupului interparlamentar de prietenie Turcia-România.
Programul vizitei a cuprins şi întrevederea cu domnul Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul afacerilor externe, urmată de discuţia cu domnul Faruk Kaymakci, ministrul adjunct al afacerilor externe.
În cadrul convorbirilor, s-a reliefat importanţa parteneriatului strategic pe care cele două ţări îl au, precum şi obiectivul comun de consolidare a stabilităţii şi securităţii regionale.
“Ca aliaţi NATO, trebuie să intensificăm eforturile şi să acţionăm împreună, pe baza principiului solidarităţii şi al apărării colective. Suntem conştienţi de rolul pe care Turcia îl are în gestionarea, găzduirea şi sprijinirea refugiaţilor, iar ţara noastră este angajată în parteneriatul cu Turcia pentru soluţionarea acestor probleme grave cu care se confruntă regiunea: migraţia şi terorismul. Cred că Preşedinţia română a Consiliului UE a reprezentat un cadru în care, participând la diferite evenimente, reprezentanţii turci au putut să-şi susţină şi să-şi argumenteze dorinţa de integrare europeană, România incluzând printre priorităţile Preşedinţiei, importanţa valorilor comune europene”, a afirmat domnul Angel Tîlvăr.
O altă temă de interes abordată în cadrul întrevederilor a fost consolidarea relaţiilor bilaterale economice şi comerciale, prin cresterea investitiilor în turism, energie, agricultură, transporturi sau apărare, Turcia reprezentând cel mai important partener comercial al României din afara Uniunii Europene.
Referirile la componenta europeană au ocupat un spatiu larg în cadrul discuţiilor. Oficialii turci au felicitat România pentru modul în care conduce mandatul de preşedinte al Consiliului UE şi au mulţumit ţării noastre pentru susţinerea constantă a aspiraţiilor europene ale Turciei.
La rândul său, domnul Angel Tîlvăr a subliniat rolul important al Turciei, ca pilon de stabilitate în zona de conflicte din Orientul Mijlociu şi i-a încurajat pe oficialii turci să persevereze “în continuarea eforturilor pentru accelerarea reformei, în vederea avansării argumentelor pozitive în relaţia cu Uniunea Europeană şi a valorificării depline a potenţialului parteneriatului UE-Turcia, în beneficiul cetăţenilor turci.”
|