|
primit de la domnul deputat Vasile Varga (Grupul parlamentar al PNL)
Poşta Română a devenit agent electoral PSD
Cu o săptămână înainte de scrutinul pentru alegerile europarlamentare, pensionarii din Brăila primesc, pe lângă pensie, şi materiale electorale ale Partidului Social Democrat. Poştaşii devin extrem de încurcaţi dacă cineva îi întreabă în baza cărui contract fac servicii pentru PSD, iar situaţia de la Brăila nu este singulară în ţară.
”Poşta Română, o instituţie a statului român, a devenit agent electoral PSD. O instituţie de stat, plătită din banii micilor întreprinzători, a marilor companii, a medicilor, avocaţilor, profesorilor, a oamenilor de rând care muncesc, se erijează în distribuitor de materiale de propagandă pentru partidul aflat la putere, în plină campanie electorală. Mii de poştaşi sunt obligaţi, indiferent de opţiunea personală, să răspândească mesajul PSD. Mulţi dintre ei sunt revoltaţi de faptul că pe lângă distribuţia ilegală, trebuie să convingă verbal alegătorii să voteze cu PSD. O disperare a partidului de guvernământ, o ilegalitate, care s-a transformat într-un abuz cras faţă de propriul electorat. O să facem demersuri să vedem dacă există sau nu un contract care să permită ca Poşta Română să facă acest serviciu pentru PSD”, a atenţionat Vasile Varga, deputat de Brăila din partea PNL.
Între Poşta Română şi PSD a fost semnat un contract, în data de 27 martie 2019, care era valabil până la data de 19 aprilie 2019. Ca mai toate găselniţele electorale, această mişcare în strategia electorală pesedistă a fost gândită încă înainte de începerea campaniei. Sindicatul Lucrătorilor Poştali a semnat acest protocol de colaborare cu PSD, dar din document reiese că viitorul Poştei, precum şi salariile angajaţilor, depind de guvern şi de aceea ar fi fost justificată semnarea unei astfel de înţelegeri cu PSD. Este de presupus că, desi protocolul a expirat, poştaşii sunt şantajaţi să faacă serviccii pentru PSD, sub ameninţarea că-şi vor pierde locurile de muncă. ”Este un şantaj ordinar şi o armă pe care PSD o foloseşte împotriva salariaţilor din sistemul public! PSD şantajează medicii şi profesorii să meargă la miting, îi şantajează pe funcţionarii publici, ia elevii de la şcoală să-l aplaude pe Liviu Dragnea! Un partid care foloseşte instituţiile statului după bunul plac, batjocorind inteligenţa şi bunul simţ al românilor, trebuie să fie sancţionat la urne!”, a mai spus deputatul Vasile Varga.
|