|
primit de la doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Democratizarea universităţilor începe cu limitarea mandatelor rectorilor
Marţi, 4 iunie 2019, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a votat în unanimitate democratizarea tuturor universităţilor din România.
Propunerea legislativă (Pl-x 233/2019) iniţiată de senatorul Vlad Alexandrescu şi deputata Cristina Iurişniţi prevede limitarea mandatelor rectorilor la maximum două, indiferent de perioadele în care acestea s-au derulat sau de întreruperile acestora. Totodată, Comisia a introdus şi menţiunea suplimentară cu privire la faptul că mandatele rectorilor sunt limitate chiar şi în situaţia reorganizării din punct de vedere juridic a universităţii.
În acelaşi timp, studenţii au dobândit o pondere de 25% din numărul total de electori în cadrul alegerii rectorilor. Reprezentarea într-o proporţie semnificativă a studenţilor reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte revalorizarea legitimităţii rectorilor, dar şi democratizarea alegerilor acestora.
Iniţiativa a fost avizată favorabil de Comisia juridică şi de Comisia pentru drepturile omului, iar după raportul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, legea va merge în Camera Deputaţilor, urmând să fie adoptată cu votul final al Senatului.
În ceea ce priveşte modalitatea propusă de alegere a decanilor prin vot universal al cadrelor didactice şi de cercetare titulare şi al studenţilor, în aceeaşi proporţie de 75%, respectiv 25%, în pofida lipsei de susţinere din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, iniţiatorii, împreună cu partenerii sociali, vor transmite amendamente către Comisia de învăţământ a Senatului. Democratizarea universităţilor trebuie să existe la orice nivel de reprezentare universitară, iar responsabilitatea şi performanţa managementului universitar sunt generate de gradul de legitimitate pe care rectorii şi decanii îl au în faţa comunităţilor academice.
|