Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu, se implică în salvarea industriei producătoare de izolatori ceramici din România

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu, i-a solicitat ministrului Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, în cadrul unei interpelări parlamentare, completarea OUG 114/2018 prin includerea codului CAEN 2343 - Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică.

Parlamentarul social democrat a prezentat ministrului de Finanţe memoriul formulat de către două societăţi comerciale din municipiul Turda, SC LAPP INSULATORS SA şi SC CERASIND SRL, care reprezintă întreaga industrie producătoare de izolatori ceramici de medie şi înaltă tensiune din România.
„Având în vedere interesele comune ale statului român şi a mediului de afaceri, precum şi condiţiile din piaţa muncii şi piaţa izolatorilor ceramici din ultimii ani, dorim să vă supunem atenţiei situaţia deosebită creată în cadrul companiilor în care activăm şi vă rugăm a analiza şi a dispune extinderea listei codurilor CAEN cu privire la angajatorii care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii prin includerea în această categorie şi a codului CAEN 2343 - Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică”, se arată în documentul oficial trimis de conducerile celor două societăţi conducerii MFP, prin intermediul Cristinei Burciu.
„Argumentele solicitării respective sunt următoarele:
1. Rolul industriei producătoare de izolatori ceramici in cadrul economiei locale.
Industria producătoare de izolatori ceramici are o tradiţie veche în Turda. Astfel, în anul 1935 s-a înfiinţat societatea ELECTROCERAMICA, societate din care s-a deprins după 1989 atât societatea SC LAPP INSULATORS SA, cât şi societatea SC CERASIND SRL. Pe parcursul a mai multor decenii, aceste companii au fost principalii angajatori în oraş, oferind locuri de muncă şi stabilitate economică oraşului. În prezent, în cadrul acestor companii activează aproximativ 500 de angajaţi. Amplasarea acestei industrii în Turda nu a fost întâmplătoare, Turda fiind o locaţie optimă pentru industria producătoare de materiale de construcţii, dată fiind proximitatea materiilor prime necesare acestei industrii. Producţia industrială a acestor două companii se îndreaptă în procent covârşitor către export, iar un procent mai redus, condiţionat de nivelul investiţiilor în domeniu, pentru susţinerea construcţiilor de reţele electrice din România.
2. Apartenenţa codului CAEN 2343 - Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică de sectorul construcţiilor.
Similar cu societăţile producătoare de ceramică ce activează în cadrul codurilor CAEN 2331 - Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică, respectiv 2332 - Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii din argilă arsă, coduri CAEN deja incluse în Ordonanţa 114/2018 în cadrul domeniilor de producere a materialelor de construcţii, şi societăţile producătoare de ceramică din cadrul codului CAEN 2343 - Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică deservesc sectorul construcţiilor, şi anume industria constructoare de reţele electrice.
3. Situaţia actuală a pieţei muncii în Turda.
La momentul de faţă, angajatorii din Turda se confruntă cu o situaţie extrem de dificilă pe piaţa muncii, caracterizată prin lipsa acută a forţei de muncă, atât calificată, cât şi necalificată. Industria producătoare de izolatori ceramici necesită un număr mare de angajaţi, dar şi o stabilitate a forţei de muncă, formarea angajaţilor ca şi ceramişti pe diverse operaţiuni (pregătirea pastei ceramice, extrudere, formare, glazurare, uscare, ardere, tăiere, armare, etc.) necesitând o perioadă lungă de timp.
Neincluderea în forma actuală a Ordonanţei 114/2018 a codului CAEN 2343 în lista domeniilor de producere a materialelor de construcţii, în condiţiile existenţei unui număr foarte mare de societăţi din industria materialelor de construcţii în zona Turzii (Holcim, Saint-Gobain, Modulo Decorative Solution, Henkel, etc.) a creat o situaţie foarte dificilă în cadrul companiilor noastre şi implicit a industriei pe care o reprezentăm, caracterizată prin riscul mare de migrare a muncitorilor calificaţi în domeniul nostru de activitate la alte companii deja beneficiare de prevederile acestei Ordonanţe. Având în vedere, de asemenea, părăsirea în continuare a locurilor de muncă de către vechii angajaţi, formaţi în domeniul nostru de activitate, care, în căutarea unui trai mai bun, decid să lucreze în alte ţări, stabilizarea situaţiei din companiile noastre şi implicit a industriei producătoare de izolatori ceramici din România necesită creşterea cât mai urgentă a veniturilor nete ale angajaţilor. Piaţa izolatorilor ceramici la nivel mondial este în prezent marcată de o supracapacitate de producţie, fapt care conduce la o concurenţă acerbă din partea producătorilor din China şi India. Creşterile recente de costuri de energie electrică şi de gaz afectează, de asemenea, semnificativ structura de costuri energointensivă a industriei producătoare de ceramică. Cu toate că reprezintă un efort financiar foarte mare pentru industria în care activăm, societăţile din industria producătoare de izolatori ceramici din România sunt de acord cu creşterea salariului minim în aceste companii la 3.000 RON brut, în condiţiile unui efort comun care să includă extinderea beneficiilor fiscale prevăzute de Ordonanţa 114/2018 şi către salariaţii noştri care activează în cadrul codului CAEN 2343-Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică. Sperăm că împreună putem găsi o soluţie pentru salvarea industriei producătoare de izolatori ceramici din România”, se mai subliniază în memoriul semnat de directorii celor două societăţi.
„Având în vedere documentul prezentat, i-am cerut ministrului Teodorovici să dispună cu celeritate un răspuns, precum şi rezolvarea solicitărilor expuse, în vederea salvării industriei producătoare de izolatori ceramici de medie şi înaltă tensiune din România”, a concluzionat deputatul turdean Cristina Burciu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:35