|
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
În ce stadiu se află Programul Naţional de Dezvoltare a Antreprenoriatului?
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat detalii privind stadiul în care se află în prezent Programul Naţional de Dezvoltare a Antreprenoriatului (PNDA).
„Una dintre măsurile asumate de guvernul PSD-ALDE prin programul de guvernare, la capitolul Politici publice privind IMM, prevede crearea Programului Naţional de Dezvoltare a Antreprenoriatului (PNDA), în vederea finanţării infrastructurii antreprenoriale la nivelul comunităţilor locale (înfiinţarea a cel puţin un incubator/parc industrial/parc tehnologic).
Printre efectele scontate a fi obţinute prin acest program se numără: creşterea atractivităţii pentru investiţii în comunităţile marginalizate, dezvoltarea infrastructurii de afaceri din România şi creşterea atractivităţii ţării ca destinaţie de investiţii”, a declarat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut informaţii cu privire la numărul de incubatoare, parcuri industriale şi tehnologice înfiinţate până în prezent prin PNDA în fiecare judeţ.
|