Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Daniel Olteanu (Grupul parlamentar al ALDE)
Deputatul Daniel Olteanu (ALDE), membru în Comisia specială pentru legislaţie electorală

Deputatul ALDE, Daniel Olteanu, se numără printre cei 23 de parlamentari care fac parte din comisia specială care urmează să elaboreze propuneri legislative pentru desfăşurarea procesului electoral în afara graniţelor ţării.

Împreună cu colegi de la alte 7 partide şi din partea grupului minorităţilor, Olteanu va lucra la redactarea unui proiect de act normativ care să reglementeze modul în care decurge procesul electoral în diaspora.
Prima şedinţă a Comisiei speciale pentru legislaţie electorală a avut loc joi, 20 iunie, şi s-a finalizat cu înaintarea către Birourile permanente ale Parlamentului, pentru aprobare, a unui regulament în baza căruia vor lucra membrii comisiei.
“Au fost discuţii constructive la întȃlnirea pe care am avut-o astăzi, la care am convenit cu colegii ca, până la data de 5 iulie, să avem deja un proiect consistent privind votul din diaspora. Îmi doresc să găsim o soluţie raţională pentru ca romȃnii de peste hotare, oriunde s-ar afla ei, să poată să-şi exprime opţiunea fără niciun fel de impediment sau constrȃngere, în limitele prevăzute de lege. Cred că e important ca atȃt romȃnii din ţară, cȃt şi cei din afara graniţelor, să nu se simtă discriminaţi nici în ceea ce priveşte posibilitatea de a vota, nici în ceea ce priveşte opţiunile pe care le au la dispoziţie. Variantele pe care le luăm în calcul sunt votul anticipat şi extinderea votului prin corespondenţă. Le-am cerut colegilor să nu politizăm activitatea din comisie, să judecăm lucrurile cu responsabilitate şi echilibru, astfel încȃt modificările legislative în materie electorală să fie unele oportune şi să se evite situaţiile petrecute la alegerile europarlamentare din 26 mai”, a spus deputatul Daniel Olteanu la finalul şedinţei de la Parlament.
Olteanu a menţionat că, săptămȃna viitoare, comisia va dialoga cu reprezentanţi de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Justiţie şi Ministerul românilor de pretutindeni. De asemenea, vor exista întȃlniri cu membrii organizaţiilor românilor din străinătate, cu privire la problemele întȃmpinate de aceştia la scrutinul de luna trecută.
Comisia va avea în vedere atȃt modificările legislaţiei electorale, cȃt şi formularea unor recomandări de natură administrativă pentru desfăşurarea în condiţii normale a procesului de vot în străinătate.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:43