Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Georgeta Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Noua conducere a PSD va readuce partidul în prim-planul preferinţelor politice ale românilor

Congresul Partidului Social Democrat de la sfârşitul săptămânii trecute va reda liniştea absolut necesară tuturor celor implicaţi în structurile decizionale, atât la nivel guvernamental, cât şi judeţean şi local.

Este foarte bine că s-a organizat rapid acest Congres, după o perioadă dificilă, iar noua conducere, în frunte cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, are acum legitimitatea unui vot corect, liber exprimat, în regim de competiţie liberă. Felicit conducerea aleasă sâmbătă, cu convingerea certă că PSD va câştiga viitoarele bătălii electorale ce ne aşteaptă.
Partidul Social Democrat a dovedit că rămâne principala formaţiune politică din România, îndeosebi prin modul în care ne-am prezentat în faţa românilor la acest Congres. Este o premieră absolută în ultimii ani ca un partid de anvergură să aibă mai mulţi candidaţi, atât la funcţia de preşedinte, cât şi la celelalte funcţii de conducere. Totodată, premierul Viorica Dăncilă a devenit prima femeie preşedinte al PSD, fapt ce constituie o altă premieră pentru toţi membri şi simpatizanţii partidului.
Mesajul principal care s-a desprins după reuniunea PSD de sâmbătă este de unitate, responsabilitate şi încredere. Cu certitudine, toţi ne dorim acum să fim mai uniţi decât până acum, pentru că doar uniţi vom putea fi puternici şi vom putea câştiga alegerile ce vor urma, atât în acest an, cât şi, mai ale, cele de anul viitor. Sunt convinsă, de asemenea, că noua conducere a PSD a învăţat cu luciditate lecţia disfuncţionalităţilor din ultima perioadă, şi va acţiona în consecinţă pentru ca greşelile să nu se mai repete!
Sunt încrezătoare că sub conducerea doamnei Dăncilă PSD va fi capabil să strângă rândurile şi să îşi îndeplinească cu succes toate angajamentele luate în faţa românilor prin Programul de guvernare. Din punct de vedere politic, este evident că avem mult de muncit pentru a reveni primul partid al României din punct de vedere al rezultatelor. Pe de altă parte, ştiu că seriozitatea şi profesionalismul noii conduceri a partidului sunt elemente definitorii pentru ca, în cel mai scurt timp, credibilitatea PSD să fie pe un trend puternic ascendent, iar rezultatele să fie pozitive.
Am încredere că vom reuşi!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:09