Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PSD)

De la începutul mandatului de deputat în Parlamentul României, ales pe listele Partidului Social Democrat în circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, din 9 iulie 2018 şi până în prezent, am avut următoarea activitate parlamentară: 35 luări de cuvânt, 31 declaraţii politice, 20 de propuneri legislative iniţiate, din care două au fost promulgate legi, precum şi 43 întrebări şi interpelări.

Fac parte din Comisia permanentă pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, precum şi din Grupurile de prietenie cu Parlamentele din Belgia, Canada, Luxemburg şi Armenia. ^
LEGI PROMULGATE ^
1. Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale şi supravegherii pieţei echipamentelor;
2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Alte două propuneri legislative pe care le-am iniţiat se află la promulgare:
1.Legea pentru modificarea şi completarea art. 1 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului;
2. Legea pentru completarea articolului 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. ^
DECLARAŢII POLITICE ^
Cele 31 de declaraţii politice prezentate până acum în secţiunea specială dedicată acestora din plenul Camerei Deputaţilor au abordat subiecte de actualitate din sfera politică, administrativă şi socială, atât la nivel naţional, cât şi judeţean. ^
ÎNTREBĂRI ŞI INTERPELĂRI

Cele 43 de întrebări şi interpelări au adus în atenţia Guvernului şi, în special, a conducerii ministerelor Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii, problemele cu care se confruntă oamenii, precum şi instituţiile publice din judeţul Bacău.

Întreaga mea activitate poate fi urmărită accesând link-ul:
http://cdep.ro/ords/pls/parlam/structura.mp?idm=343&cam=2&leg=2016
Am sentimentul că în primul an din mandatul meu de deputat am reprezentat cu cinste băcăuanii, reuşind să fiu aproape de locuitorii judeţului pe care îl reprezint în Parlamentul României. Tot ceea ce am făcut în acest an mă determină să stau cu fruntea sus în faţa cetăţenilor din judeţul Bacău şi să continui să îmi fac cât mai bine munca de parlamentar, în folosul oamenilor şi al bunăstării judeţului. Am sprijinit fiecare doleanţă în parte care mi-a fost semnalată din partea populaţiei, şi, atât cât mi-a stat în putere şi în conformitate cu prevederile legii, am ajutat la rezolvarea plângerilor şi sesizărilor primite.
În calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ, am susţinut acordarea sporului de suprasolicitare de 10% pentru directorii care au normă întreagă de predare în învăţământul primar şi preşcolar, având în acest sens discuţii constructive cu doamna ministru al Educaţiei. De asemenea, am conlucrat foarte bine cu autorităţile, respectiv Primăria şi Consiliul Judeţean Bacău, astfel încât proiectele de dezvoltare ale municipiului şi judeţului să poată fi finanţate, şi implicit, puse în aplicare.
În calitate de membru al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, am reprezentat Camera Deputaţilor la al doilea seminar regional privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru statele membre ale Grupului Geopolitic 12 Plus, care a avut loc la Lisabona, în perioada 5-6 iunie a.c.. Reuniunea a fost organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) şi Adunarea Republicii Portugalia, cuprinzând două teme de dezbateri extrem de importante pentru viitorul ţărilor membre: „Sănătate şi bunăstare”, respectiv „Industrie, inovare şi infrastructură”.
Voi continua proiectele demarate şi în viitoarea sesiune a Camerei Deputaţilor, deoarece pe fluxul legislativ mai am, împreună cu parlamentarii PSD Bacău, o serie de propuneri benefice pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor, dar şi pentru dezvoltarea judeţului, una dintre acestea fiind proiectul de lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:11