|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene: “M-au bucurat cuvintele de apreciere pe care le-am primit, privitoare la Preşedinţia României la Consiliul UE”.
În perioada 21-22 iulie, se desfăşoară la Helsinki, reuniunea preşedinţilor Conferinţei Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene (COSAC). Camera Deputaţilor este reprezentată de domnul Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.
Finlanda a preluat la 1 iulie 2019 de la România preşedintia Consiliului UE şi a adoptat sloganul "O Europă sustenabilă - Un viitor sustenabil”.
În prima zi a reuniunii, domnul Angel Tîlvăr a participat la Reuniunea Troicii prezidenţiale, împreună cu preşedinţii comisiilor pentru afaceri europene din Parlamentul Finlandei şi al Croaţiei.
În luarea sa de cuvânt, domnul Angel Tîlvăr şi-a manifestat aprecierea faţă de partenerii austrieci şi finlandezi, pentru dialogul fructuos şi cooperarea excelentă avută în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului UE:“Sunt încrezător că Preşedinţia finlandeză va utiliza progresele realizate în timpul Preşedinţiei române, pentru avansarea dosarelor europene importante”.
“Aş dori să-i asigur pe omologii finlandezi, precum şi pe cei croaţi, de sprijinul nostru deplin în organizarea lucrărilor dimensiunii parlamentare, în cadrul reuniunilor statutare ale COSAC”, a adăugat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.
De asemenea, domnul Angel Tîlvăr a ţinut să-i felicite pe colegii finlandezi pentru faptul că se concentrează asupra consolidării rolului parlamentelor naţionale şi al cooperării interparlamentare în cadrul raportului bi-anual COSAC, subliniind că „este oportună o reevaluare a procedurilor şi a practicilor parlamentare actuale în domeniul afacerilor europene, deoarece au trecut 15 ani de la ultima evaluare”.
|