Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Un preşedinte pentru România

Marţi, 23 iunie a.c., a avut loc şedinţa CEX a PSD în care a fost desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al României în persoana doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României şi preşedinte al PSD.

Am constatat că majoritatea analiştior consideră că PSD nu are nicio şansă să câştige prezidenţialele de la finalul anului, unii chiar consideră că sunt şanse foarte mari ca PSD să nu intre în turul 2.
Aş vrea să fac o scurtă incursiune în istoria recentă pentru a sublinia similitudinile şi diferenţele dintre unltimele trei scrutine prezidenţiale.
În 2004, din partea PSD a candidat Adrian Năstase, prim-ministrul României, împotriva unui candidat desemnat de Alianţa D.A. (PNL + PD) pe ultima sută de metri, domnul Traian Băsescu, după ce domnul Theodor Stolojan s-a retras din cursă.
În primul tur, Adrian Năstase a obţinut aproape 41% din voturi, iar Traian Băsescu 34%. Turul doi părea a fi doar o reconfirmare a votului din primul tur şi un simplu galop de sănătate pentru candidatul PSD. Toţi analiştii politici considerau că mandatul de preşedinte va fi câştigat de Adrian Năstase. Spre surprinderea tuturor a câştigat Traian Băsescu şi a dat peste cap toate calculele politice.
Scenarii similare s-au întâmplat şi la următoarele două scrutinuri prezidenţiale, atât domnul Mircea Geaonă, cât şi domnul Victor Ponta erau consideraţi de analiştii politici drept viitorii preşedinţi ai României. În ambele scrutinuri, rezultatele finale au infirmat toate analizele şi calculele politice.
Pentru prima dată în istoria postdecembristă, candidatul PSD pleacă cu şansa a doua, iar toţi analiştii consideră că aceste alegeri vor fi doar un galop de sănătate pentru domnul Kalus Iohannis.
Eu consider că istoria de la ultimele alegeri se va repeta, iar candidatul cotat cu şansa a doua va câştiga.
Sunt convinsă că doamna Viorica Dăncilă va fi viitorul preşedinte al României şi de faptul că a fost o decizie foarte bună să fie desemnată candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale.
PSD a desemnat, pentru prima oară în istorie, o femeie pentru funcţia de prim-ministru şi este primul partid din istorie care va da şi primul preşedinte femeie.
Doamna Dăncilă are toate calităţile necesare pentru a deveni următorul preşedinte al României, este o persoană cu un profil european foarte bun, care a gestionat, din funcţia de prim-ministru, preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, o preşedinţie considerată de succes inclusiv de adversarii politici, şi are capacitatea de a coagula întreaga stângă în al doilea tur de scrutin.
Faptul că pornim cu şansa a doua poate fi un avantaj major, deoarece vom putea obţine în turul doi şi votul persoanelor care, deşi nu votează în mod obişnuit cu PSD, vor vota cu doamna Dăncilă dezamăgiţi fiind de prestaţia domnului Iohannis.
Pentru a obţine acest rezultat, trebuie doar ca membrii PSD şi simpatizanţii să strângă rândurile şi să se mobilizeze atât în campania electorală, cât şi la vot în noiembrie.
De asemenea, temele de campanie care au acaparat spaţiul public în ultimii doi ani şi care au ajutat opoziţia să obţină rezultate foarte bune au dispărut. Domnul Dragnea a fost condamnat definitiv, iar PSD şi-a asumat public să nu modifice legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă. De asemenea, majoritatea PSD-ALDE a promovat modificarea Constituţiei, astfel încât persoanele condamnate penal pentru fapte săvârşite cu intenţie să nu mai poată ocupa funcţii publice, iar dreptul de a fi constestate ordonanţele de urgenţă la CCR să fie extins. Mai mult, tot majoritatea PSD-ALDE a modificat legislaţia electorală, astfel încât să faciliteze votul românilor din diaspora.
Toate temele de campanie ale opoziţiei din ultimii doi ani au fost rezolvate din punct de vedere legislativ de majoritatea PSD-ALDE.
Îi urez mult succes doamnei Dăncilă, primul preşedinte femeie al României! Un adevărat preşedinte pentru România şi pentru români.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:10