Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
„Sume considerabile achitate învăţământului clujean pentru plata hotărârilor judecătoreşti”
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a trimis deputatului PSD Cristina Burciu răspunsul aferent interpelării ce a avut ca obiect plata sumelor restante cuvenite cadrelor didactice din judeţul Cluj.

„Ministerul Educaţiei Naţionale a reuşit recent să achite o mare parte din sumele datorate cadrelor didactice, reprezentând hotărâri judecătoreşti restante. Bugetul destinat acestor plăţi a fost suplimentat considerabil, astfel încât sumele destinate dascălilor care mai aveau restanţe să fie suficiente”, a subliniat parlamentarul turdean, în documentul oficial înaintat conducerii MEN.
În răspunsul său, ministrul Andronescu a afirmat că Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat inspectoratelor şcolare judeţene, pentru plata hotărârilor judecătoreşti şi pentru plata dobânzilor, suma de 1.027.117 mii lei, din care, pentru judeţul Cluj, 31.348 mii lei, termenul de plată fiind 31.12.2019.
„Diferenţele salariale stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive se plătesc în continuare eşalonat, conform prevederilor O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare”, a adăugat ministrul Educaţiei Naţionale.
„În baza Legii nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, termenul de plată este data de 31.12.2019. Pentru anul 2019, au fost alocaţi 381.590 mii lei, din care, pentru judeţul Cluj, 46.507 mii lei”, a mai precizat Ecaterina Andronescu la întrebarea deputatului Cristina Burciu despre sumele necesare instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru plata hotărârilor judecătoreşti.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:35