Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Deputatul USR Daniel Popescu a deschis porţile unui nou birou parlamentar la Chişinău

Daniel Popescu, deputat în Parlamentul României din partea Uniunii Salvaţi România (USR) şi ales în Circumscripţia nr. 43 - Diaspora, în prezent vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a inaugurat duminică, 4 august 2019, un nou birou parlamentar la Chişinău, în Republica Moldova. Evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru destins şi informal.

Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai mediului politic, civic, cultural şi de afaceri din Republica Moldova, reprezentanţi ai filialelor USR Diaspora, USR Târgu Mureş, USR Bistriţa şi USR Câmpulung Moldovenesc, precum şi echipa cabinetului parlamentar al deputatului USR Daniel Popescu.
Originar din Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava) şi cu o experienţă de peste 10 ani petrecuţi în afara graniţelor ţării (în Marea Britanie), Daniel Popescu a deschis un cabinet parlamentar şi peste Prut - la Chişinău, în Republica Moldova. Obiectivul deputatului USR de diaspora este să fie cât mai aproape de cetăţenii români din Republica Moldova, pentru a le afla problemele şi pentru a-i sprijini în rezolvarea acestora din poziţia de parlamentar al României. De asemenea, având în vederea înrudirea lingvistică, istorică, culturală şi de credinţă între românii din ţară şi moldovenii de peste Prut, acţiunea întreprinsă de parlamentarul USR este menită să consolideze şi mai mult legăturile dintre naţiunile-surori.
“Relaţia dintre cele două ţări surori este una foarte specială: pe lângă unitatea lingvistică, istorică, culturală şi de credinţă, ceea ce ne mai uneşte este şi dorinţa şi disponibilitatea cooperării în planul dezvoltării economice. De-a lungul activităţii mele, am căutat să întăresc pe calea diplomaţiei parlamentare legăturile de fraternitate dintre cele două state. Deschiderea unui birou parlamentar la Chişinau nu va face decât să contribuie la consolidarea acestui ataşament bilateral şi să răspundă unor nevoi punctuale, pe care cetăţenii români şi moldoveni deopotrivă le resimt în relaţia lor cu autorităţile publice”, a menţionat deputatul USR.
În cadrul evenimentului, Daniel Popescu şi-a prezentat activitatea parlamentară derulată în sprijinul consolidării relaţiilor României cu Republica Moldova. De-a lungul mandatului său, deputatul USR a avut numeroase întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor publice din Republica Moldova (Parlament, Guvern, alte instituţii publice), în cadrul cărora a reafirmat de fiecare dată disponibilitatea colaborării şi sprijinul foarte concret al Statului român pentru un parcurs european al Republicii Moldova. Daniel Popescu a participat şi la inaugurarea mai multor grădiniţe renovate prin „Programul de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova”, beneficiari direcţi fiind peste 200.000 de persoane, copii, părinţi, personal didactic şi tehnic. Merită amintit că numărul copiilor care frecventează acum grădiniţele renovate cu sprijinul României depăşeşte cifra de 80.000. Parlamentarul USR a vorbit şi despre oportunităţile pe care le au la dispoziţie studenţii moldoveni când vine vorba de România: burse de studiu, stagii de practică, oferte de angajare în mediul privat, posibilitatea de a acumula experienţă profesională în cadrul birourilor sale parlamentare, precum şi şansa de a cunoaşte din interior activitatea din Parlamentul României prin activităţi de voluntariat şi vizite ghidate la Palatul Parlamentului.
„În cei peste 10 ani petrecuţi în străinătate mi-am dat seama că o comunitate prosperă este o comunitate în care grija pentru cei din jur şi pentru binele comun nu sunt cuvinte fără conţinut. Un lucru extraordinar pe care cetăţenii îl pot face este să se implice activ în expunerea problemelor pe care le întâmpină, dar şi să ia parte la rezolvarea lor. O comunitate puternică este o comunitate implicată şi interesată de rezolvarea problemelor comune. De aceea îi invit pe românii din Republica Moldova să îmi comunice problemele şi provocările pe care le întâmpină în relaţia cu Statul român”, a transmis parlamentarul USR în cadrul evenimentului.
În continuare, au avut loc dezbateri libere în jurul unor teme importante pentru legăturile culturale, economice şi politice dintre România şi Republica Moldova. S-a discutat şi despre relaţiile românilor din comunităţile istorice româneşti cu Statul român, despre dubla cetăţenie în România şi despre provocările etnicilor români din Moldova şi Ucraina. În final, deputatul Daniel Popescu le-a mulţumit tuturor participanţilor pentru prezenţă şi le adresează deopotrivă românilor şi moldovenilor de pe teritoriul Republicii Moldova invitaţia de a-l contacta în vederea stabilirii unor audienţe la cabinetul parlamentar de la Chişinău.
Informaţii de contact:
Deputat Nicolae Daniel Popescu
Camera Deputaţilor, Parlamentul României
Cabinet Parlamentar Chişinău
Str. Bulgară, Nr. 34
Telefon Cabinet / Programări: +40 752 383 427
Web: https://www.daniel-popescu.ro/solicitati-o-audienta/
E-mail: daniel.popescu@cdep.ro
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:06