|
primit de la doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Dezastrul din Educaţie continuă.
Alocarea bugetară legală de minim 6% din PIB asteaptă un viitor Guvern responsabil!
Timp de aproape 3 ani, sistemul de învăţământ din România a fost profund şi intenţionat neglijat de actuala guvernare PSD-ALDE. În ciuda promisiunilor din programul de guvernare, Educaţia a fost doar o monedă de schimb în centrul jocurilor politice, trecând prin mâna a patru miniştri incompetenţi care au bulversat sistemul de învăţământ fiecare cu propuneri absurde, injuste sau nefezabile.
La o atentă analiză a Programului de guvernare se poate remarca că aproape niciuna dintre măsurile asumate de PSD-ALDE nu au fost nici măcar iniţiate. Majoritatea politicilor publice au fost preluate de la guvernările anterioare fără reformă, studiu de impact sau propuneri relevante.
Inerţia în care se află Ministerul Educaţiei este determinată de incompetenţă, lipsă de viziune şi curaj, politizare şi impostură. Iată cum, Pachetul social garantat pentru educaţie a rămas doar pe hârtie, neexistând nicio măsură în acest sens, ba dimpotrivă, doar tăieri masive de fonduri şi o lipsă profundă de dialog şi cooperare între autoritatea centrală şi autorităţile locale. Dezvoltarea sistemului de educaţie timpurie a rămas doar o idee pentru campaniile electorale, la fel ca şi secşiunea intitulată Profesori motivaţi şi binepregătiţi.
Secţiunea Guvernanţă profesionistă şi transparenţă, descentralizare, autonomie şi responsabilitate este poate cea mai ipocrită promisiune având în vedere că guvernarea PSD-ALDE nu a făcut altceva decât să îşi creeze relaţii de vasalitate, prin numiri la conducerea inspectoratelor şcolare şi a şcolilor a multor membri de partid incompetenţi şi servili. Conceptele de autonomie şi descentralizare au fost şi sunt străine de actuala guvernare, în contextul în care educaţia, atât cea de la nivel preuniversitar, cât şi cea de la nivel universitar, a fost condusă doar pe linie de partid, fără să existe un dialog bilateral, în care să fie identificate de jos în sus nevoile reale ale şcolii româneşti.
Secţiunea Cetăţeni activi pe piaţa muncii a rămas o promisiune utopică pentru actuala guvernare în contextul în care nu a existat nicio măsură de reconturare a traseelor alternative din educaţie, ba dimpotrivă, încercându-se constat segregarea şi discriminarea elevilor, prin măsura aberantă prin care elevii care obţin sub 5 la Evaluarea Naţională să meargă spre învăţământul tehnic şi profesional. Cum vom reuşi să revitalizăm învăţământul profesional şi tehnic în contextul în care îl considerăm în continuare ultima salvare a elevilor care nu reuşesc, în contextul în care tratăm efectele, în loc să ne uităm la cauzele care generează slaba pregătire a elevilor şi lipsa unei îndrumări în carieră încă de la cele mai fragede vârste?
Invăţământul profesional şi tehnic trebuie reformat din temelii, iar elevii să beneficieze de trasee alternative eficiente,fara discriminare, cu suportul a unui consilier şcolar la maxim 400 de copii, nu la 800-1000, cum se întamplă acum.
Tot haosul din învăţământ a culminat cu ultima rectificare bugetară din luna august în care Educaţia a pierdut un miliard de lei. Care este de fapt jocul pe care îl practică guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani şi jumătate? La începutul fiecărui an bugetar, se anunţă sus şi tare faptul că educaţia se bucură de cele mai mari alocări de fonduri, ca la mijlocul anului, printr-o rectificare bugetară, să fie tăiate substanţial. Mai mult decât atât, o nouă modalitate de ,,a frauda” interesele învăţământului din punct de vedere bugetar, este tăierea masivă de credite bugetare din capitolele bugetelor instituţiilor din domeniul educaţiei, creditele de angajament rămânând intacte. Ce înseamnă acest fapt? Prin menţinerea creditelor de angajament Guvernul se laudă cu investiţii şi proiecte finanţate în educaţie, însă, în realitate, acele contracte contracte nu vor putea fi plătite, fapt care va determina pe termen lung o serie de datorii extrem de oneroase şi situaţii de criză în momentul în care la scadenţă, şcolile sau alte instituţii din învăţământ nu vor putea efectua propriu-zis plata.
Prin tertipuri legislative, lipsa de viziune, rea-credinţă şi impostură, Educaţia rămâne perseverent Cenuşăreasa actualei guvernări. Cu trei prim-miniştri, patru miniştri, zeci de consilieri şi echipe de experţi care s-au perindat pe la Ministerul Educaţiei în ultimii doi ani şi jumătate, Educaţia se află într-un moment critic. Lipsa de predictibilitate a politicilor publice, haosul provocat, lipsa fondurilor şi, implicit, a investiţiilor, imposibilitatea de a gândi o reformă coerentă şi aplicată au evidenţiat încă o dată cât de nocivă poate fi o guvernare excesiv politizată iresponsabilă, incompetentă şi ineficientă.
Alocarea bugetară trebuie să atingă standardul de minim 6% din PIB conform LEN 1/2011, iar administrarea acestor resurse să se facă raţional şi eficient cu prioritate în infrastructura şcolară, formarea resursei umane, reducerea abandonului şi analfabetismului şcolar care ne plasează pe ultimile locuri în Europa.
|