Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, domnul deputat Ionel Palăr (Grupul parlamentar al PNL)
Amatorismul decidenţilor politici lasă România fără patrimoniu mondial UNESCO

Am atras atenţia de mai multe ori asupra faptului că România se află într-o postură greu de înţeles şi de acceptat pentru orice om responsabil şi pentru orice ţară civilizată. De aproape trei ani, de când conduc Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, am constatat o serie de anomalii care m-au umplut de revoltă şi de indignare şi care m-au făcut să înţeleg că, dincolo de orice bună-intenţie trebuie să stea responsabilitatea şi decizia politică.

De fiecare dată când am văzut lucruri strâmbe, am încercat să le îndrept, chiar din postura mea, de parlamentar al opoziţiei.
Nu m-am dat înapoi şi am invitat la dialog miniştri sau am bătut la uşile ministerelor, singur sau alături de colegii din comisie, am făcut interpelări şi am adresat întrebări, am organizat dezbateri şi grupuri de lucru. Pentru că am fost mereu convins că nimeni, dar absolut nimeni, nu are dreptul să-şi bată joc de patrimoniul românesc, recunoscut la nivel mondial. Pentru că am înţeles că bisericile pictate din Nordul Moldovei sau Delta Dunării stau alături de vestigiile din centrul istoric al Romei, de Machu Pichu sau de marea barieră de corali. În orice ţară şi pe orice continent, dragi colegi, şi ştiţi bine că este aşa, primul traseu al unui turist începe cu monumentele UNESCO. Ele sunt principala carte de vizită a oricărei ţări.
Diplomaţia este necesară, dar, uneori, se dovedeşte inutilă, când ai de-a face cu politicieni care par să nu-şi înţeleagă misiunea şi menirea sau care, pur şi simplu, se dovedesc incapabili să-şi îndeplinească mandatul. De data aceasta, am decis să las diplomaţia deoparte şi să spun lucrurilor pe nume! România riscă să piardă două dintre monumentele sale de patrimoniu UNESCO, Parcurile Naţionale Pietrosul Mare - Rodna şi Retezat, în urma numeroaselor ezitări şi amânări ale autorităţilor implicate. Situaţia se cunoaşte din 2017, de când România a fost avertizată că cele două parcuri nu mai îndeplinesc criteriile pentru a rămâne în reţeaua rezervaţiilor biosferei, parte a UNESCO. Am invitat la comisie specialişti şi reprezentanţi ai ministerelor şi am forţat, deşi nu asta este misiunea unei comisii parlamentare, constituirea unor grupuri de lucru. Am văzut planuri de conformare şi termene, făcute parcă, să fie încălcate. Am constatat că avem instituţii, agenţii cu nume pompoase, pline de politruci, dar şi de specialişti, dar care, în ansamblu, se dovedesc incapabile să funcţioneze eficient.
În ciuda asigurărilor pe care le-am primit mereu, Ministerul Mediului, Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Romsilva, administraţiile celor două parcuri, Rodna şi Retezat, nu şi-au făcut treaba! Nu s-a întâmplat mai nimic! Paşii din planurile de conformare, stabiliţi încă de acum doi ani, au rămas pe hârtie, iar la sfârşitul lunii august, Consiliul UNESCO ”Omul şi Biosfera” (MAB) a avertizat România că, până la 30 septembrie 2019, adică, peste două săptămâni, trebuie să trimită documente care să ateste că cele două rezervaţii îndeplinesc criteriile solicitate sau ni se recomandă să solicităm singuri declasificarea din UNESCO. Plăteşte cineva pentru asta? Este cineva tras la răspundere? Vom asista la vreo demisie răsunătoare? Mă îndoiesc. Pentru că, din păcate, este un caz clasic în care totul a depins de o decizie politică. Da, colegii de la PSD şi ALDE se fac vinovaţi că România va fi declasificată din patrimoniul UNESCO, pentru că au cocoţat în fruntea unor instituţii oameni incapabili să înţeleagă, să ia decizii şi să acţioneze.
Da, liderii PSD şi ALDE sunt vinovaţi că am fost la un pas ca un alt simbol al nostru, mărţişorul, să nu intre în Patrimoniul mondial UNESCO şi s-au agăţat cu disperare de un dosar realizat de Bulgaria şi Macedonia, care putea fi dosarul nostru şi al Republicii Moldova! Da, sunt vinovaţi pentru că, de doi ani, sub umbrela unui Minister al Culturii şi Identităţii Naţionale condus de PSD, dosarul ”IA – cămaşa cu altiţă” se împotmoleşte la fiecare câteva luni, ba din lipsă de fonduri, ba din lipsă de specialişti, ba din cine ştie ce alte lipsuri, care dovedesc, de fapt, un minister anchilozat şi nefuncţional. Cine va răspunde, cine îşi va da demisia când ne vom trezi că alte ţări din spaţiul balcanic îşi vor înscrie în patrimoniul UNESCO propriile cămăşi tradiţionale?
Putem să ne batem pe bugete, pe autostrăzi, dar niciunul dintre noi nu are voie să îşi bată joc de zestrea poporului român, de sufletul şi de moştenirea lui culturală. Patrimoniul mondial UNESCO al României nu trebuie să aibă culoare politică, dar salvarea lui depinde de decizii politice! Iar cea mai bună dovadă este că membrii Comisiei UNESCO, de la toate partidele au înţeles acest lucru şi, împreună, am reuşit să obţinem bani pentru realizarea planurilor urbanistice la cetăţile dacice, care încă sunt ale nimănui! Numai că, atât timp cât cei care conduc ministere şi agenţii vor ajunge acolo pe alte criterii decât cele de competenţă, românii vor asista neputincioşi şi indignaţi cum, în loc să mai aşezăm ceva în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, pierdem şi puţinul pe care îl avem.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:17