Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare
În perioada 18-19 septembrie 2019, a avut loc, la Giresun, Turcia, cea de-a 53-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre.

Din partea Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN - Camera Deputaţilor la această acţiune au participat domnii deputaţi George-Gabriel Vişan, vicepreşedinte al Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a Adunării, şi Virgil-Daniel Popescu, membru al aceleaşi Comisii.
În calitate de vicepreşedinte al acestei Comisii, domnul deputat George Vişan a prezidat lucrările şi, în acest context, a deschis reuniunea cu o alocuţiune pe tema sesiunii - “Încheierea acordurilor comerciale preferenţiale în vederea eliminării dublei impozitări între statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre”. Totodată, domnul deputat a avut intervenţii cu privire la aspectele procedurale ale Comisiei, a moderat dezbaterile pe marginea raportului şi recomandării Comisiei pe tema precizată anterior şi a apreciat buna desfăşurare a lucrărilor în organizarea gazdelor din Turcia.
Domnul deputat Virgil-Daniel Popescu a luat cuvântul în sesiunea de dezbateri pe marginea raportului Comisiei. Astfel, a vorbit, în principal, din perspectiva Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al acestui an şi a subliniat importanţa strategică a regiunii Mării Negre. Domnul deputat Virgil Popescu a subliniat că Preşedinţia română a urmărit obiectivul de a avansa cooperarea regională la Marea Neagră, cu sprijinul UE, şi de a plasa tematica Mării Negre pe agenda UE pe termen lung.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 4:00