Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)

Doamna deputat Alina Teiş, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, a participat ieri, 24 septembrie la dezbaterile cu tema Prevenirea şi combaterea violenţei domestice prin educaţie, organizate în Sala Drepturile Omului – Palatul Parlamentului.


Au fost prezenţi parlamentari, reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai mediului academic şi de afaceri, domnul ministru Marius Constantin Budăi, prezentând priorităţile promovate de România în contextul exercitării Preşedintiei la Consiliul Uniunii Europene, cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.
Obiectivul principal al evenimentului a fost acela de a creşte gradul de conştientizare a fenomenului de violenţă şi a explora politicile şi practicile educaţionale în vederea dezvoltării unui sistem care promovează cetăţenia democratică pentru a combate violenţa domestică.
Agresivitatea reprezintă o preocupare socială importantă. De aceea, şi domeniul strategiilor de prevenţie şi limitare a acesteia este unul foarte vast.
Rezolvarea problemei violenţei se poate realiza prin efortul comun al tuturor factorilor implicaţi în educaţie,familie şi şcoală.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:33