Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
USR, prin vocea deputatului sucevean Daniel Popescu, solicită PSD să retrimită la Comisia pentru agricultură proiectul de lege 221/2017 care modifică şi completează Legea apiculturii 383/2013

Marţi, 1 octombrie 2019, PSD a organizat o dezbatere neanunţată despre proiectul de Lege 221/2017 pentru modificarea şi completarea Legii apiculturii nr. 383/2013.

PSD face ce face şi organizează la Comisia pentru agricultură dezbateri despre care cei mai mulţi dintre reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de albine şi apicultorii particulari din ţară, chiar şi colegii parlamentari, nu prea au cum afla. Întâlnirea de ieri nu a fost anunţată în rândul colegilor deputaţi din celelalte partide politice. La discuţie au participat şi alţi parlamentari ai PSD, reprezentanţi ai guvernului, apicultorilor (Asociaţia Crescătorilor de Albine) şi ai procesatorilor de miere.
Considerăm total netransparent modul în care a fost organizată dezbaterea pe tema acestui proiect de lege, în condiţiile în care modificările aduse Legii apiculturii sunt foarte importante şi necesită o implicare largă a apicultorilor din toate regiunile ţării, a asociaţiilor acestora şi a altor colegi din Comisia pentru agricultură. Propunerea legislativă se află în circuitul parlamentar de peste 2 ani şi mai mulţi apicultori şi asociaţii ale acestora au cerut insistent o dezbatere transparentă şi amendamente care să se regăsească în noul proiect de lege a apiculturii.
"Sunt familiar cu problemele crescătorilor de albine, le-am regăsit şi în rândul apicultorilor suceveni şi bistriţeni. Faptul că acest proiect este tergiversat de peste doi ani ne arată că apicultura nu se numără printre domeniile prioritare pe agenda Guvernului şi a Parlamentului în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. Mierea naturală este un aliment excelent pentru menţinerea sănătăţii, incomparabil mai bun decât zahărul sau alţi îndulcitori. În România se consumă de 3-4 ori mai puţină miere decât în ţările occidentale, în condiţiile în care ţara noastră se află pe locul 4 în UE (şi pe locul 14 mondial) la producţia şi exportul de miere. În 2015 ne-am situat pe primul loc în Europa cu o producţie de 35 de mii de tone. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte consumul, suntem la coada clasamentului. Anual, un român consumă în medie doar 550 de grame de miere, iar miere românească 100% nu mai găsim decât de la câţiva procesatori. Din nefericire, mierea comercializată în supermarketurile din România nu prea mai este românească", a declarat deputatul USR, Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură.
Apicultorii din mai multe regiuni ale ţării ne-au transmis că principalele probleme cu care se confruntă rămân în continuare nerezolvate. Printre acestea se numără:
- Finanţarea insuficientă prin Programul Naţional Apicol (PNA);
- Nivelul ridicat de mortalitate în rândul coloniilor de albine din cauza tratării culturilor cu substanţe care dăunează albinelor;
- Interzicerea folosirii neonicotinoidelor şi obligarea fermierilor să afişeze la loc vizibil substanţele folosite la tratarea culturilor;
- Protejarea rasei autohtone (Apis mellifera carpatica), în condiţiile în care ţări precum Franţa, Italia sau Germania şi-au distrus rasele autohtone, iar acum fac eforturi deosebit de mari pentru a reveni la rasa autohtonă;
- Lipsa de aplicabilitate a programului „Mierea în şcoli” din cauza lipsei banilor pentru implementare;
- Măsuri de combatere a contaminării cerii; - Stoparea comercializării mierii neconforme, falsificate sau fără origine corect declarată, dar prezentată ca producţie naturală şi autohtonă;
- Cursuri de formare profesională în domeniu prin definirea clară a autorizării formatorilor şi a unei programe asociate;
- Instruirea personalului în vederea protejării şi gestionarii corecte a rasei autohtone;
- Avizarea importurilor de material biologic de către instituţiile statului şi nu prin intermediari privaţi;
- Opţiunea sprijinului financiar pentru polenizare, după modelul practicat în alte ţări.
Autorităţile române trebuie să ia mai multe măsuri pentru a-i sprijini pe apicultori, pentru a proteja rasa autohtonă de albine (Apis mellifera carpatica) şi pentru a consolida poziţia României pe piaţa europeană şi mondială a mierii naturale. Solicităm ferm PSD-ului retrimiterea proiectului la Comisia pentru agricultură pentru ca toate sugestiile apicultorilor să fie luate în discuţie. Numai aşa putem asigura reprezentativitatea majorităţii producătorilor locali pentru a înlătura orice suspiciune privind favorizarea doar a unor grupuri de interese.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:35