|
primit de la domnul deputat Ionel Palăr (Grupul parlamentar al PNL)
Băcăuanii plătesc pentru incompetenţa primarului Cosmin Necula şi nepăsarea europarlamentarului PSD Dragoş Benea
Faliment! Într-un singur cuvânt, aşa se poate descrie Bacăul, după trei ani de administraţie PSD. O administraţie care s-a evidenţiat prin eşecuri majore la toate capitolele, iar, mai nou, printr-un război între consilierii PSD şi primarul Cosmin Necula, pe care până acum l-au sprijinit necondiţionat, deşi este un administrator slab, lipsit de viziune şi profesionalism.
Acum, PSD i-a retras sprijinul politic. Numai că eşecul înregistrat în ceea ce priveşte modernizarea Insulei de Agrement, pentru care municipalitatea băcăuană trebuie să returneze 7,8 milioane de lei, pune o presiune şi mai mare pe bugetul local, şi aşa secătuit. În disperare şi fără să-şi recunoască eşecul administrativ, PSD propune returnarea acestor bani din sumele alocate pentru acest an proiectelor de investiţii. Cea mai mare sumă, de 5 milioane de lei, ar urma să provină de la Spitalul Municipal Bacău.
Investiţia la Spitalul municipal, primul spital public construit în România în ultimii 30 de ani, era finalizată în proporţie de 80% în 2016, când PSD a preluat Primăria Bacău. De atunci, investiţia a fost blocată. Acum, consilierii locali PSD vor să ia şi puţinii banii alocaţi acestei investiţii şi să achite datoriile oraşului. Este un atentat la sănătatea băcăuanilor, care, de fapt, plătesc acum pentru incompetenţa administraţiei PSD.
În loc să găsească soluţii la problemele oraşului, PSD Bacău este mai degrabă preocupat de vendete personale şi de plătit poliţe. Și mai grav este că, deşi Bacăul se află pe marginea prăpastiei, europarlamentarul Dragoş Benea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, preşedintele PSD Bacău şi cel care a făcut şi a desfăcut în administraţia locală, se dezice acum de toate actele iresponsabile, în loc să caute soluţii. Iar soluţia este simplă: bani alocaţi de la Guvernul lor, care să şteargă incompetenţa care este tot a lor, nu a băcăuanilor! Unde a fost Dragoş Benea când trena investiţia de la Insula de Agrement, pentru care trebuie acum să plătim cu toţii şi, mai mult, din cauza căreia aproape 40 de milioane de euro, bani europeni, nu pot fi accesaţi? Din păcate, pentru incompetenţa primarului Necula şi nepăsarea europarlamentarului Dragoş Benea are de suferit o comunitate întreagă!
|