|
primit de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
PNL vrea să muncească românii sâmbata 8-12 ore, dar ei nu vor să vină la vot 5 minute
Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, a declarat că liberalii dau dovadă de ipocrizie maximă atunci când refuză să vină să voteze moţiunea de cenzură sâmbăta, în condiţiile în care doi parlamentari PNL au depus un proiect de lege care prevede ca toţi angajaţii români să vină la lucru în ziua de sămbătă.
„PNL aplică principiul «pentru unii mumă, pentru alţii ciumă». Tupeul şi ipocrizia PNL merită un premiu. În timp ce parlamentarii lor vor să oblige românii să vină la muncă sâmbăta, să muncească între 8-12 ore pe zi, deputaţii şi senatorii PNL nu catadicsesc să-şi rupă 5 minute din viaţa lor privată pentru a vota o moţiune de cenzură pe care tot ei au depus-o şi prin care tot ei vor să obţină guvernarea. Aceasta este Opoziţia: una spune, alta face; vor puterea, dar nu vor nici măcar să apese pe un buton pentru ea. Vor guvernare pentru 4 ani, dar nu vor să voteze 5 minute. Acest comportament nu poate şi nu va fi tolerat nici de PSD şi, sunt convinsă, nici de către români”, a declarat Beatrice Tudor.
Ea a mai spus că se aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să se delimiteze de comportamentul iresponsabil al Opoziţiei.
“Mă aştept ca, în acest context politic deosebit de important, preşedintele Iohannis să facă un gest de normalitate, aşa cum îi tot place să spună, şi să se delimiteze de comportamentul iresponsabil al PNL-USR. Nu ar fi un gest politic, ci ar fi un gest de responsabilitate pe care-l impune funcţia de preşedinte al României”, a mai spus Beatrice Tudor.
|