Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)

Proiectul „Dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, reprezintă o grijă în plus a guvernării PSD pentru învăţământul din România. Cererile de finanţare pentru acest proiect au fost extinse până la data de 29 noiembrie 2019.

Ministerul Fondurilor Europene a anunţat prelungirea perioadei de depunere a proiectelor care au ca scop finanţarea dezvoltării serviciilor de educaţie antepreşcolară, în vederea implementării la nivel naţional a măsurilor destinate creşterii ratelor de participare la educaţie antepreşcolară a copiilor.
Proiectul are ca grup ţintă familiile defavorizate, în care sunt părinţi plecaţi la muncă în străinătate, fără un loc de muncă sau care beneficiază de servicii sociale şi care pot fi incluşi în programe de ocupare a forţei de muncă, prin parteneriat cu AJOFM. De asemenea, proiectul se adresează şi cadrelor didactice în vederea dezvoltării profesionale şi a competenţelor.
Principalele activităţi eligibile sunt oferirea de servicii de informare şi consiliere a părinţilor, tutorilor şi a programelor de educaţie parentală. Mai mult decât atât, proiectul asigură şi fiinţarea înfiinţării de noi creşe, buna funcţionare a acestora, cât şi susţinerea financiară a unităţilor în care se oferă servicii de educaţie timpurie antepreşcolară (creşe, grădiniţe şi centre afterschool).
Solicitantul poate depune proiect şi pentru acordarea de servicii medicale, de consiliere psihologică şi de asistenţă socială, elaborarea de programe şi materiale educaţionale pentru copiii dezavantajaţi din învăţământul antepreşcolar, aparţinând minorităţilor naţionale şi cu dizabilităţi.
Valoarea totală a proiectului este de peste 168 de milioane euro, finanţat prin fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, dar şi de către Guvernul României. Din valoarea toală a proiectului, regiunile de dezvoltare din România au alocate peste 149 de milioane euro, iar regiunea Bucureşti-Ilfov are alocată suma de 18,9 milioane de euro.
Pot solicita finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară” instituţiile de învăţământ acreditate, publice şi private; instituţiile de cult şi asociaţiile religioase, instituţiile sau agenţiile guvernamentali, ONG-urile, organizaţiile sindicale şi alţii.
Prin implementarea acestui proiect, Guvernul României asigură creşterea participării la învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii, cu accent pe copiii aparţinând minorităţii rrome şi a celor din mediul rural.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:32