|
primit de la domnul deputat Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Deputatul USR Daniel Popescu solicită Ministerului Sănătăţii să îmbunătăţească procedura de autorizare a medicilor din Republica Moldova
În contextul primirii mai multor sesizări din partea unor medici specialişti din Republica Moldova, deputatului USR Daniel Popescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, solicită Ministerului Sănătăţii să îmbunătăţească procedura soluţionării dosarelor de autorizare a medicilor din Republica Moldova.
Procedura greoaie de soluţionare a dosarelor de autorizare a medicilor din Republica Moldova a fost semnalată de către medicii basarabeni la biroul parlamentar al deputatului USR Daniel Popescu. Mulţi dintre medicii moldoveni care îşi doresc să se angajeze au deja oferte de angajare de la spitalele din România, deţin şi cetăţenie română, dar întâmpină greutăţi pe parcursul procesului de obţinere a dreptului de exercitare a practicii medicale pe teritoriul ţării noastre.
“Potrivit prevederilor legale în vigoare, cererea de recunoaştere a titlului de medic specialist ar trebui soluţionată în maximum 90 de zile de la data înregistrării dosarului complet la Ministerul Sănătăţii. În realitate, unii medici aplicanţi aşteaptă o soluţie de aproape 1 an. Este regretabil faptul că procedura de autorizare a medicilor specialişti din Moldova are un randament atât de scăzut, în condiţiile în care nevoia de medici specialişti în spitalele româneşti este foarte mare.” - a declarat deputatul Daniel Popescu
“Doar la nivelul judeţului Suceava, gradul mediu de ocupare cu medici este de 65%. De exemplu, la Spitalul Municipal Vatra Dornei, gradul de ocupare este de 64% (!), la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc de 54% (!). Spitalul Orăşenesc Gura Humorului este într-o situaţie şi mai gravă - cu 48% grad de ocupare (!), iar Spitalul de Boli Cronice Siret ajunge doar la 41% (!). Ca atare, solicit Guvernului, prin Ministerul Sănătăţii, să ia măsuri concrete de dinamizare şi eficientizare a acestei proceduri (de exemplu, prin simplificări birocratice şi prin suplimentarea cu personal), pentru a permite celor dornici să lucreze în România să facă acest lucru în cel mai scurt timp, cu respectarea criteriilor legale şi profesionale.” - a continuat deputatul USR Daniel Popescu.
Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte numărul şi stadiul soluţionării cererilor de practică a medicilor străini, sunt în curs de evaluare 174 de dosare. Din totalul solicitărilor, au primit avizul Colegiului Medicilor din România un număr de 6 dosare, pentru care s-au întocmit documentele de recunoaştere. Această cifră se explică prin faptul că procedura de recunoaştere este una deosebit de complexă.
În opinia deputatului USR, pe lângă dinamizarea şi eficientizarea procedurii de autorizare a medicilor moldoveni, Guvernul ar trebui să adopte şi să implementeze mult mai multe măsuri în vederea reducerii deficitul de personal calificat din sistemul românesc de sănătate. Dată fiind gravitatea problemei, Ministerul Sănătăţii ar trebui să încurajeze întoarcerea acasă a specialiştilor români care lucrează peste hotare, precum şi atragerea în ţara noastră de absolvenţi de medicină străini - în special din Republica Moldova - dar dornici să lucreze în România.
În plus, este binecunoscut faptul că universităţile de medicină româneşti pregătesc anual foarte mulţi studenţi străini, care au ales să studieze în ţara noastră datorită prestigiului şi calităţii învăţământului din aceste instituţii de învăţământ. Pe acest fond favorabil, Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, ar trebui să construiască şi să implementeze o serie de facilităţi menite să-i încurajeze pe proaspeţii absolvenţi străini de medicină să rămână în România pentru a profesa.
|