|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Este de dorit o creştere a schimburilor economice şi culturale dintre Romania şi Iordania
Luni, 14 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor a Regatului Haşemit al Iordaniei, condusă de domnul Nidal Al-Taani, preşedintele comisiei.
Dialogul s-a focalizat pe modalităţile de dezvoltare a bunelor relaţii politico-diplomatice dintre România şi Regatul Haşemit al Iordaniei, cei doi oficiali accentuând importanţa aprofundării relaţiilor bilaterale la nivel parlamentar.
“Dorinţa noastră este aceea de a continua şi de a consolida dialogul, la toate nivelurile, între instituţiile legislative, ca instrument esenţial de cunoaştere şi diversificare a relaţiilor bilaterale”, a transmis domnul Angel Tîlvăr oficialilor iordanieni.
Iordania este un partener-cheie pentru UE la nivel global şi regional, în special datorită rolului său pe care poate sa-l aibă în promovarea stabilităţii în Orientul Mijlociu.
Preşedintele Angel Tilvar a mai precizat că “România, inclusiv pe durata mandatului său la Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a acordat o importanţă deosebită Vecinătăţii Sudice a Uniunii şi va susţine în continuare eforturile UE de promovare a securităţii şi stabilităţii în regiune”.
În acelaşi timp, oaspeţii au evidenţiat calitatea relaţiilor româno-iordaniene şi importanţa legăturilor interpersonale, datorate existenţei unui număr mare de absolvenţi iordanieni ai instituţiilor de învăţământ superior din România.
Preşedintele Angel Tîlvăr a exprimat aprecierea faţă de rezultatele recente ale celui de-al 13-lea Consiliu de Asociere dintre UE şi Iordania din 17 iunie 2019: “Suntem încrezători că acest angajament reciproc va deschide calea promovării parteneriatului, precum şi întărirea legăturilor şi mecanismelor dintre Iordania şi Uniunea Europeană”.
|