Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul Angel Tîlvăr a fost ales Raportor în cadrul Adunării Parlamentare a NATO.
Angel TÎLVĂR: Mă onorează desemnarea mea ca raportor într-un domeniu prioritar al activităţii AP NATO. Este o recunoaştere a contribuţiei României în cadrul Adunării Alianţei. De-a lungul carierei mele politice, am promovat parteneriatul transatlantic şi integrarea europeană şi euro-atlantică a României.

În perioada 11-14 octombrie 2019, la Londra, a avut loc cea de-a 65-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a NATO, eveniment ce a reunit parlamentari din statele membre NATO şi din statele cu statut de asociat sau de observator NATO, precum şi oficiali ai NATO şi experţi internaţionali în domeniul securităţii şi apărării.

În cadrul Sesiunii Anuale de la Londra, domnul deputat Angel Tîlvăr, vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO şi membru al Comisiei pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii, a fost ales, prin vot, în unanimitate, Raportor al Subcomisiei pentru Guvernanţă Democratică din cadrul Comisiei pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii a AP NATO.
Adunarea Parlamentară a NATO s-a reunit în cadrul unei Sesiuni Plenare la care au participat doamna Madeleine Moon, Preşedintele AP NATO, domnul Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, precum şi înalţi oficiali din partea ţării gazdă.
AP NATO are un rol important în sensibilizarea parlamentarilor faţă de problemele de apărare şi securitate, fiind un forum în care legislatorii se întâlnesc pentru a discuta teme de actualitate, a schimba opinii şi a clarifica punctele de vedere ale celorlalţi.
Cei 15 ani care s-au scurs de la data la care ne-am ocupat locul cuvenit în cadrul Tratatului Atlanticului de Nord au dovedit, deopotrivă, atât seriozitatea cu care statul român îşi respectă statutul său de membru cu drepturi şi obligaţii absolut egale cu ale celorlalţi aliaţi, cât şi justeţea deciziei de a ne recunoaşte aportul important în cadrul acestui parteneriat.
“Securitatea euro-atlantică este un obiectiv prioritar al AP NATO, pentru că se referă la responsabilităţile, protecţia şi bunăstarea civililor. Mulţumesc colegilor din delegaţiile naţionale pentru votul dat. Voi face, în continuare, tot ceea ce îmi stă în putere pentru o abordare proactivă în promovarea valorilor democratice, în cadrul comunităţii euro-atlantice şi nu numai, pentru că problematica pusă în discuţie în comisie este o responsabilitate globală”, a declarat deputatul Angel Tîlvăr.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:45